„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Eco-parohia şi copiii
Un nou concept de proiect marca CSN (Colegiul „Sfântul Nicolae“) şi Greenopolis a fost testat împreună cu 30 de copii din Pocreaca.
După-amiza zilei de 18 iunie 2015 a fost una plină de activităţi în casa socială a Parohiei Pocreaca. Membrii Colegiului „Sf. Nicolae“, coordonaţi de Maria Kozhinova şi Valentin Iulian Ţoc, au pus în practică un nou „pas“ din cadrul proiectului verde al colegiului - Greenopolis. Au realizat un atelier de informare şi conştientizare asupra poluării şi asupra surselor de energie neregenerabile şi regenerabile.
În partea a doua s-au purtat discuţii cu cei 30 de copii despre impactul gunoaielor, dar şi al reciclării în viaţa noastră, a familiei şi a comunităţii în care trăim. Atelierul s-a încheiat cu un concurs de ecologizare. Copiii au fost împărţiţi pe echipe şi au primit câte un sac de plastic mare. Echipa care a adunat cele mai multe gunoaie a fost declarată câştigătoare.
Părintele Mihai Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3, a evidenţiat importanţa acestor procese în viaţa comunităţii şi a vorbit despre descoperirile din biserica satului, icoane şi o pictură foarte frumoasă descoperită sub un strat de ciment. În timpul comuniştilor toate pictura bisericii a fost acoperită cu un strat gros de tencuială, dar anul trecut a fost regăsită şi parţial salvată. Recondiţionarea picturii şi a bisericii monument istoric este o altă metodă de a reutiliza ceea ce deja a fost făcut fără a pierde din resurse. Orice obiect reciclat şi/sau recondiţionat este un obiect salvat. Aşa ne arătăm respectul pentru efortul depus de înaintaşii noştri, dar şi respectul şi grija pentru darurile pe care Dumnezeu ni le oferă în şi prin natură.
Mai jos puteţi să observaţi în câţi ani se descompun elementele pe care le întâlnim zilnic şi pe care le mai şi aruncăm în natură: Coajă de banană - 3-4 săptămâni; Pungă de hârtie - 1 lună; Cotor de măr - 60 zile; Cutii de lapte - 5 ani; Coajă de portocală - 6 luni; Muc de ţigară - 10-12 ani; Pantofi de piele - 45 ani; Cutii de aluminiu - 200-500 ani; Sticle de plastic - 450 ani; Pungi de plastic - 200-1.000 ani; Borcan de sticlă - 1.000.000 ani; Container de plastic - Nu se descompune