„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Educaţia religioasă a tineretului creştin-ortodox“
Serile catehetice „Părintele Cleopa Ilie“ de la Protopopiatul Botoşani au continuat marţi, 26 ianuarie 2016, cu o conferinţă intitulată „Educaţia religioasă a tineretului creştin-ortodox. Despre Ortodoxie“.
Credincioşii din Botoşani au participat în cea de-a doua zi a acestei săptămâni la o nouă conferinţă organizată la sediul protopopiatului. De această dată, tema întâlnirii, „Educaţia religioasă a tineretului creştin-ortodox. Despre Ortodoxie“, a fost pregătită şi prezentată de preotul Vasile Burlacu, de preotul Marius Babiuc şi de preotul Marian Stărică. „Educaţia religioasă constituie o latură aparte a educaţiei care presupune o mare responsabilitate deoarece se lucrează cu sufletele tinerilor. Ea trebuie începută încă din familie. Părinţii trebuie să supravegheze şi să corecteze deprinderile religioase. Educaţia religioasă se continuă apoi, potrivit nivelului de înţelegere al tinerilor în grădiniţă, în şcoală, pentru a se forma în sufletele acestora impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comunicării cu Dumnezeu şi semenii. Educaţia religioasă contribuie în mare măsură la educaţia moral-civică a tânărului. Acordăm o atenţie deosebită dezvoltării morale, ştiind faptul că de calitatea deprinderilor formate în copilărie depinde calitatea viitorului adult“, a rezumat preotul misionar protopopesc Petru Fercal, moderatorul întâlnirii. Dintotdeauna, Biserica Ortodoxă a avut grijă „ca în tinda ei“ să funcţioneze o şcoală în care tinerii şi creştinii să se bucure de frumuseţea învăţăturii. Mulţi ierarhi români, printre care şi Andrei Şaguna, s-au implicat în înfiinţarea, dezvoltarea şi menţinerea învăţământului, pentru emanciparea poporului român prin cultură, mai ales prin şcolile primare confesionale (numite atunci poporale), care erau sub conducerea directă a Bisericii.
Ortodoxia vie şi lucrătoare, păstrată de preoţi şi monahi
În conferinţa susţinută s-a arătat că Ortodoxia este calea dreaptă, cea mai scurtă dintre om şi Dumnezeu. „Orthos“ înseamnă „drept“, „doxa“ înseamnă „slavă“ sau „mărire“. Ortodoxia este învăţătura Mântuitorului Hristos, e Biserica Mântuitorului Hristos, adică creştinismul în forma lui cea mai veche, mai curată, mai simplă şi adevărată. Hristos este capul Bisericii şi Biserica este trupul lui Hristos (Ef. 1, 22). Un al doilea stâlp al Ortodoxiei sunt sfinţii. Ortodoxia este credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda 1, 3). Ortodoxia este Biserica poporului, pentru popor, pentru dorurile, durerile, trebuinţele şi mântuirea poporului. „Slujirea preoţilor în parohii şi nevoinţa monahilor au păstrat neîncetat o Ortodoxie vie şi lucrătoare. Isihasmul din secolul al XIV-lea descoperă o nouă bucurie duhovnicească în trăirea Ortodoxiei. Mărturisirile de credinţă şi scrierile Sfinţilor Părinţi împodobesc Ortodoxia cu adevăruri mântuitoare, arătând lămurit că Biserica este „stâlpul şi temelia adevărului“ (I Timotei 3, 15)“, a adăugat preotul misionar protopopesc Petru Fercal.
Părintele Marius Babiuc a abordat într-un mod comparativ asemănările şi deosebirile dintre Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică şi cultele neoprotestante, accentul punându-se pe Sfintele Taine, pe Sfânta Scriptură ş.a. În încheiere, îndemnul a fost acela de a mărturisi în faptă şi în cuvânt credinţa străbună ortodoxă. „La finalul conferinţei, Corul Liceului de Artă «Ştefan Luchian» din Botoşani, dirijat de prof. Valentin Lupu, a interpretat câteva piese muzicale, arătând că numai prin muncă, disciplină, jertfelnicie şi trăire sfântă pot fi gustate bucurii duhovniceşti, în comuniune cu Dumnezeu“, s-a exprimat preotul misionar Petru Fercal.