„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Elevii păşcăneni premiaţi în cadrul Concursului „Unirea: unitate şi libertate“
Marţi, 24 aprilie, la sediul Protopopiatului Paşcani, s-a desfăşurat etapa pe protopopiat a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: unitate şi libertate", organizat în Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Au fost evaluate lucrările a 37 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, la toate cele trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia, câştigătoare fiind declarată Parohia „Înălţarea Domnului" - Paşcani, cu portofoliul intitulat „Unitate în iubire şi voinţă, identitate în stăruinţă şi credinţă". La festivitatea de premiere au participat părintele protopop Pavel Postolachi şi părintele Marius Ionuţ Tabarcea, responsabil cu catehizarea în cadrul protopopiatului, precum şi cadre didactice implicate în derularea proiectului.
Doamna Osoianu Maria, profesor de religie la Liceul Economic „Nicolae Iorga" Paşcani şi coordonatoarea grupului de cateheză de la Parohia „Înălţarea Domnului", a declarat: „Când oamenii se întâlnesc unii cu alţii, se naşte mare bucurie în sufletele lor şi aceasta, de îndată, se înmulţeşte în inimile celor din preajma lor. Asemenea şi noi adunându-ne, preoţi, profesori şi elevi din Protopopiatul Paşcani, am simţit marea bucurie a «Unirii» prin participarea la Concursul naţional «Unirea, libertate şi unitate», organizat de către Patriarhia Română. Desfăşurarea acestui proiect educativ în parteneriat cu Biserica a reprezentat un prilej în plus pentru a înţelege faptul că ora de religie se prelungeşte dincolo de zidurile şcolii şi că frumuseţea pe care începem să o cunoaştem în interiorul şcolii se cere a fi continuată şi practicată în viaţa zilnică".
Scopul Concursului naţional „Unirea: unitate şi libertate" a fost de a cultiva dragostea faţă de ţară şi de Biserică şi de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale, concursul având şi un caracter filantropic. Parohia câştigătoare va reprezenta Protopopiatul Paşcani în etapa eparhială care se va desfăşura la Iaşi astăzi, 26 aprilie.
Impresii ne-au împărtăşit şi elevii implicaţi în proiect
„Mă bucur că am participat la activităţile acestui proiect. M-am implicat în mod deosebit în realizarea filmului documentar pe tema unirii, încercând să scot în evidenţă rolul pe care l-a avut Biserica Ortodoxă Română în actul Unirii de la 1918" (Palade Maria Alexandra, clasa a XI-a).
„Fiind pasionat de pictură, am fost încântat să particip la acest proiect, secţiunea icoane. A fost o experienţă frumoasă, un prilej de bucurie sfântă şi, totodată, o modalitate de apropiere de Dumnezeu prin limbajul culorilor" (Ionascu Sabina, clasa a VII-a).
„Acest proiect a reuşit să unească preoţi, elevi şi profesori de diferite discipline, scoţând în evidenţă colaborarea dintre Biserică şi Şcoală, în vederea consolidării identităţii de credinţă şi de neam" (Surdu Andreea Mirela, clasa a XI-a).