„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a donat la Iaşi cărucioare persoanelor cu dizabilităţi
Vineri, 27 aprilie 2018, în Sala „Ecclesia" din cadrul Muzeului Mitropolitan Iaşi, reprezentanţii Eparhiei ortodoxe române din Italia, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, au donat 15 scaune cu rotile persoanelor cu handicap locomotor din România şi Republica Moldova. Acţiunea de sprijinire a persoanelor cu dizabilitaţi face parte din proiectul „Cărucioarele speranţei".
Activitatea are ca scop ajutorarea celor aflaţi în nevoi speciale, prin achiziţionarea şi donarea unor scaune cu rotile performante, acestea fiind procurate din donaţiile credincioşilor ortodocşi români din Italia. Proiectul îşi are originea în activitatea numită „Băieţi pe picioare", proiect coordonat de medicul chirurg Massimo Liberatori de la Spitalul Universitar „Policlinica Gemelli" din Roma - Italia, iar de această acţiune beneficiază numeroşi români cu dizabilităţi motorii, aceştia primind proteze şi asistenţă medicală.
„Fiecare persoană pe care o ajutăm a fost propusă unui protopopiat, care, într-un fel, a adoptat-o, cunoscându-le fişa personală, problemele de sănătate, familia, iar astfel credincioşii au ştiut concret pe cine ajută", a declarat părintele Ilie Ursache, coordonatorul Sectorului social al Eparhiei Italiei.
„Fiecare cărucior reprezintă o casă nouă"
„Există un program sponsorizat de Episcopia Ortodoxă Română din Italia, prin care, deocamdată, aproximativ 30 de persoane vor primi cărucioare. Astăzi, 15 persoane primesc scaune cu rotile. Eu zic mereu că o persoană care stă într-un cărucior are nevoie mereu de o pereche de picioare. Sunt oameni tineri şi suntem bucuroşi că îi putem ajuta pentru că sigur au nevoie de un scaun ce îi permite să aibă o viaţă mai frumoasă", a vorbit dr. Massimo Liberatori de la Spitalul Universitar „Policlinica Gemelli" din Roma, Italia. „Fiecare cărucior reprezintă o casă nouă, iar cei prezenţi astăzi s-au străduit să o cumpere. Dumnezeu să îi ajute şi să le bucure sufletul, iar la rândul lor să îi ajute şi pe ceilalţi care sunt la începutul acestei suferinţe", a relatat Antoaneta Negru, coordonatorul proiectului. Beneficiarii echipamentului au fost selecţionaţi prin grija protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei Italiei, aceştia fiind selectaţi pe baza criteriului necesităţii şi severităţii handicapului, urmând ca în viitorul apropiat şi alte persoane cu handicap locomotor să beneficieze de scaune cu rotile performante.