„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Eu sunt copilul răsfăţat al bucovinenilor!”
Patru ierarhi au slujit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Alături de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor s-au aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Au participat, de asemenea, preoţi consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial Suceava, părinţi protopopi, stareţi şi stareţe, precum şi un număr mare de credincioşi din zonă.
Ieri, 25 august 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a împlinit 90 de ani. Cu acest prilej, arhipăstorul nonagenar a slujit Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi cu Preasfinţitul Părinte Damaschin, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
Au fost prezenţi la momentul aniversar părinţi stareţi şi stareţe din întreaga eparhie, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi Victor Opaschi, ministru secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte. Răspunsurile la strană au fost date de corul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Cuvântul de învăţătură din cadrul slujbei a fost rostit de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care a vorbit despre sensul adevărat al credinţei.
După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba de Te Deum, la finalul căreia Părintele Episcop-vicar Damaschin Dorneanul a dat citire mesajului transmis Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen de Preafericitul Patriarh Daniel, cu prilejul împlinirii a 90 de ani. Mesajul a fost intitulat „Un ierarh evlavios şi harnic - Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor la 90 de ani de viaţă”.
Prezent la eveniment, Victor Opanschi, ministru secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, a rostit un discurs despre calităţile deosebite de om şi de slujitor al Bisericii ale Părintelui Arhiepiscop Pimen. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a evidenţiat apoi ataşamentul faţă de zona Sucevei al Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, precum şi faţă de enoriaşii pe care i-a slujit. La finalul slujbei a ajuns la momentul aniversar şi Înaltpreasfinţitul Părinte Meletie, Mitropolitul Cernăuţilor şi Bucovinei, care a rostit şi o alocuţiune.
„Aşa am simţit, că mă iubiţi”
În câteva cuvinte de suflet, sărbătoritul zilei - IPS Părinte Arhiepiscop Pimen - a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi ierarhilor pentru urările adresate, precum şi tuturor celor prezenţi pentru jertfa ostenelii din dragoste, subliniind, cu modestie, că tot ce a realizat a fost şi datorită credincioşilor bucovineni: „Zice aşa Prorocul David: «Dă-ne nouă să socotim zilele vieţii noastre ca să ne înţelepţim». Deci eu trebuie să mă înţelepţesc, iar cuvintele dumneavoastră care spun că «am făcut şi am dres» îmi arată că aşa trebuie să fac mai departe. Cu cine? Cu dumneavoastră. Dacă am făcut ceva bun, datorită dumneavoastră, de la mic la mare, am făcut; singur nu puteam face. Hărnicia dumneavoastră şi dărnicia dumneavoastră au făcut ca activitatea şi administrarea treburilor din această eparhie să fie cu adevărat de interes obştesc. Aşa am simţit, că mă iubiţi şi zic acum un cuvânt, aşa de la inimă, ţinând seama de felul în care dumneavoastră mă iubiţi şi mă cinstiţi: eu sunt copilul răsfăţat al bucovinenilor!”.
La final, IPS Părinte Pimen a rostit rugăciunea arhierească de dezlegare.
În semn de preţuire şi mulţumire, credincioşii participanţi la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava şi Grupul de copii „Balada Bucovinei” i-au oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen buchete de flori.
IPS Părinte Mitropolit Teofan l-a felicitat personal pe IPS Părinte Arhiepiscop Pimen
În după-amiaza zilei de ieri a ajuns la Suceava şi IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a ţinut să-l felicite personal pe IPS Părinte Pimen cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a transmis mesaje de felicitare atât în nume personal, cât şi în numele membrilor Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din care IPS Arhiepiscop Pimen face parte. IPS Părinte Teofan a venit la momentul aniversar însoţit de PS Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, şi de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, prezenţi la Iaşi cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Moldova.