„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Eveniment caritabil la Hârlău
În această după-amiază, de la ora 17:00, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ - Hârlău şi Protopopiatul Hârlău organizează concertul „Colinde-n dar, lumină-n suflet“, ediţia a II-a. Manifestarea caritabilă va avea scopul de a susţine activităţile destinate persoanelor în vârstă şi familiilor aflate în dificultate din Protopopiatul Hârlău. Aceasta se va desfăşura la Clubul Copiilor şi Şcolarilor din Hârlău. După cum a menţionat preotul Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, evenimentul se va bucura de prezenţa mai multor coruri şi grupuri de colindători din oraşul Hârlău. „Sperăm ca toţi colindătorii să îi încânte pe locuitorii oraşului Hârlău, prin frumuseţea colindelor ce vor fi interpretate la Clubul Şcolarilor şi Copiilor din Hârlău“, s-a exprimat preotul protopop Nicolae Crăciun.



.jpg)