„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Eveniment de prezentare a proiectului educaţional „Alege Şcoala!“, la Vaslui
Proiectul „Alege Şcoala!“ continuă în cele şapte centre educaţionale din Episcopia Huşilor. La Vaslui a fost organizată în prima zi a acestei săptămâni o întâlnire a reprezentanţilor proiectului, cu preoţii implicaţi în activităţile catehetice şi cu beneficiarii acestora.
Reprezentanţii Centrului eparhial Huşi şi ai autorităţilor locale din judeţul Vaslui au participat luni, 5 octombrie 2015, la un eveniment de prezentare şi promovare a proiectului „Alege Şcoala!“. În acelaşi timp, la întâlnire au mai asistat preoţii implicaţi în activităţile catehetice, cadrele didactice şi beneficiarii din cele şapte centre educaţionale „Alege Şcoala!“ din Episcopia Huşilor. Evenimentul a fost moderat de preotul Constantin Naclad, managerul proiectului, care a menţionat că roadele programului se văd în timp. „Regiunea Nord-Est are nevoie de un astfel de proiect ce vizează problema prevenirii şi reducerii abandonului şcolar“, a subliniat părintele Constantin Naclad. În continuare, părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural şi social-misionar în cadrul Episcopiei Huşilor, a transmis mesajul Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, în care a dat asigurări în ceea ce priveşte cooperarea cu instituţiile statului pentru ca problema abandonului şcolar să fie remediată. „În cele şapte centre «Alege Şcoala!» din cuprinsul Episcopiei Huşilor am observat o deplină implicare a preoţilor şi profesorilor pentru a-i ajuta pe copii şi tineri să aleagă şcoala. Prin intermediul acestor centre, copiii beneficiază de o şansă pe care nu o pot măsura acum. Vorbim de o zonă în care puţine ONG-uri sunt prezente în lupta contra abandonului şcolar, iar parteneriatul Biserică-Şcoală vine să remedieze această problemă“, a remarcat părintele consilier Cosmin Gubernat. Monica Mocanu, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, a reconfirmat sprijinul pentru parteneriatul dintre Şcoală şi Biserică. În continuare, cele şapte centre „Alege Şcoala!“ din cuprinsul Eparhiei Huşilor (Parpaniţa, Tibăneşti Buhlui - Băceşti, Lipovăţ, Giurcani, Pogoneşti, Murgeni şi Guşiţei) au fost prezentate de preoţii coordonatori, fiind amintite activităţile desfăşurate pe parcursul derulării proiectului.