Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Eveniment dedicat mamelor cu mulţi copii

Eveniment dedicat mamelor cu mulţi copii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Data: 26 Mai 2018

Luni, 28 mai 2018, la Iaşi, va avea loc cea de-a doua ediţie a proiectului Cu dragoste, pentru mame!, eveniment dedicat mamelor cu familii numeroase din judeţul Iaşi, înscrise în cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sf. Stelian", susţinut de Pro Vita Iaşi.

Ediţia din acest an va continua tradiţia de a organiza pentru 15 mame din familii numeroase o zi festivă cu scopul de a le mulţumi, într-o manieră personală şi plină de dragoste, pentru efortul depus în creşterea şi educarea propriilor copii şi pentru contribuţia pe care o aduc în societate. Întregul program al zilei se va desfăşura pe baza unui schimb de experienţe cu alte mame din oraşul Iaşi, enoriaşe ale parohiilor „Sfântul Haralambie" şi „Naşterea Maicii Domnului" - Talpalari.

„Este un proiect de suflet pentru noi, de aceea ne-am şi decis să continuăm organizarea unor astfel de activităţi. Experienţa de anul trecut ne-a arătat faptul că este extrem de important să arătăm recunoştinţă pentru aceste mame, care depun un efort considerabil în buna creştere a copiilor, contribuind astfel la o societate mai bună pentru noi toţi.

Nu este uşor să te îngrijeşti de 7, 8, 10 copii, să îi pregăteşti pe toţi pentru şcoală, să le faci micul dejun, prânzul, cina, să ţii echilibrul între afectivitate şi autoritate, între grijile şi bucuriile vieţii. Credem că este de datoria Bisericii să mulţumească acestor mame, să le încurajeze şi să evidenţieze faptul că jertfa lor pe altarul familiei nu este un lucru banal, ci, de fapt, este cea mai importantă şi valoroasă faptă pe care o pot face", a declarat Sorina Hîngănescu, coordonator al Programului de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sf. Stelian", din cadrul Departamentului Pro Vita.

Evenimentul va debuta cu participarea mamelor la slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Haralambie" din Iaşi, va continua cu vizitarea punctelor de atracţie turistică din oraş şi se va finaliza cu o sesiune de discuţii.

De asemenea, activitatea este organizată cu sprijinul studenţilor de la specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, care desfăşoară practica de specialitate la Departamentul Pro Vita.