„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Eveniment duhovnicesc în Parohia Viişoara, Protoieria Oneşti
În Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a avut loc duminică, 9 octombrie 2016, un eveniment deosebit dedicat văduvelor din localitate. Acesta s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în prezenţa părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, şi a părintelui Ilie Cătălin, de la Parohia Slănic Moldova. Mai întâi s-a slujit Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar apoi au fost pomeniţi pentru iertarea şi odihna veşnică soţii văduvelor, întru fericita şi veşnica lor pomenire. După slujba de Te Deum, fiecare văduvă a primit din partea Bisericii câte o diplomă intitulată „Crucea văduviei“, o carte cu titlul: „Lumini în umbre“, scrisă de parohul Viişoarei, şi o icoană cu Sfântul Antim Ivireanul, oferită de Protoieria Oneşti, după cum a menţionat preotul paroh Petru Roncea.



.jpg)