„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Eveniment religios şi omagial în Parohia Horia, Protopopiatul Roman
În incinta bisericii Parohiei Horia, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, au avut loc sâmbătă, 25 mai 2019, o serie de evenimente religioase şi comemorative, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor Bisericii, ai Şcolii şi ai Armatei. Slujba Aghesmei mici a fost săvârşită de către arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi. În continuare, s-a dezvelit bustul ctitorului Panaite Donici, iar oficialităţile militare, centrale şi locale au adresat câteva cuvinte legate de importanţa acestui moment. Apoi s-au depus coroane de către unităţile militare prezente şi de către reprezentanţii asociaţiilor militare. Un alt moment important din program a fost punerea pietrei de temelie a aşezământului cultural filantropic ce va fi ocrotit de Sfântul Gheorghe Pelerinul. Participanţii s-au bucurat în continuare de defilarea Detaşamentului de Onoare al Bazei 3 Logistice Zargidava, Roman, şi de cea a Fanfarei Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, Iaşi. „Această manifestare se înscrie în rândul activităţilor prilejuite de Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). Considerăm că ea reprezintă un mod de a arăta recunoştinţă celor care au contribuit la promovarea valorilor satului românesc. Finalitatea manifestării a constat în comemorarea lui Panaite Donici, cel ce a lăsat comunităţii din Horia sfântul locaş şi realizări atât în domeniul militar, cât şi în promovarea emancipării prin educaţie”, a menţionat preotul paroh Gheorghe Smerea.