„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Evenimente cultural-religioase la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Bacău
La Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, a fost oficiată joi, 1 decembrie 2016, o slujbă de Te Deum, după care elevii Şcolii Numărul 10, dimpreună cu profesorii, au prezentat file de istorie şi un program de cântece patriotice româneşti. Alături de tinerii costumaţi în tradiţionalul port românesc, s-au aflat părinţii acestora, precum şi credincioşi din zonă. Spaţiu al generozităţii şi rugăciunii, biserica a oferit în dar fiecărui copil prezent la acest moment de rugăciune un steag tricolor. „Continuând tradiţia, împreună răspundem la chemarea Bisericii noastre Ortodoxe, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de a ne cinsti înaintaşii, prin rugăciune şi fapte bune, prin cultivarea culturii naţionale, a credinţei şi a tradiţiilor, prin susţinerea şi promovarea simbolurilor şi proiectelor de afirmare a identităţii naţionale“, s-a exprimat preotul paroh Constantin Gherasim. Programul a mai cuprins oficierea Parastasului pentru eroii români. La Parohia „Sfântul Gheorghe“ funcţionează o cantină unde servesc o masă caldă zilnic, pe toată durata anului şcolar, copiii proveniţi din familii numeroase ori cu situaţie materială precară.