„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Examen în vederea obţinerii gradului I în preoţie, la Roman
La Centrul Eparhial din Roman, s-a desfăşurat vineri, 11 martie 2016, examenul de susţinere publică a lucrărilor de grad I, în conformitate cu Hotărârea Sfântului Sinod, nr. 1199/2008, referitoare la Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical.
După cum ne-a relatat arhidiaconul Ioan-Nelu Ciobanu, secretar în cadrul Cancelariei eparhiale de la Roman, la această sesiune de examen s-au înscris preotul Ioan Bârgăoanu, protoiereu al Protopopiatului Oneşti, preotul Mitică Bighiu de la Parohia Ion Creangă, Protopopiatul Roman, şi pr. Ciprian Ioan Ignat de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Din comisie, reunită sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, au făcut parte pr. prof. univ. dr. Petre Semen de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, coordonatorul lucrărilor, şi arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Susţinerea lucrărilor de grad a fost precedată de oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. La final, arhimandritul Pimen Costea a comunicat candidaţilor concluziile comisiei şi calificativele acordate. „Urmare a referatelor susţinute de părintele coordonator şi a prezentării lucrărilor, candidaţii au primit nota 10, fiind declaraţi admişi şi obţinând gradul I în preoţie, cu nota maximă“, a precizat arhidiaconul Ioan-Nelu Ciobanu.