„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Facem parte dintr-o Biserică care a unit poporul”
Ieri, 18 noiembrie, în prima duminică a Postului Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica Metocului chiriarhal de la Valea Budului. Cu acest prilej a hirotonit şi un tânăr diacon întru preot pe seama unei parohii din Protopopiatul Moineşti.
La Sfânta Liturghie arhierească a slujit şi părintele protoiereu Costică Busuioc, al Protopopiatului Bacău, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa credincioşilor din împrejurimi.
În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Cristian-Ioan Balaban pe seama Parohiei Răţeni, la Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Protopopiatul Moineşti.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a evidenţiat ajutorul credincioşilor din Eparhia Romanului şi Bacăului pentru obiectivul-simbol, Catedrala Mântuirii Neamului, ce marchează 100 de ani de la Marea Unire: „Suntem într-o duminică specială, prima duminică din acest post frumos şi uşor al Crăciunului, în care Sfântul Sinod a statornicit în ultimii ani o pastorală pe care Părintele Patriarh Daniel o transmite parohiilor, mănăstirilor şi tuturor locaşurilor de închinare, pentru faptul că Biserica are multe activităţi, iar una dintre cele mai importante activităţi este aceea că anul acesta, în mod simbolic, s-au terminat întrucâtva lucrările la Catedrala Naţională. Biserica consemnează îndemnul de a adăuga cărămida rânduită nouă de Providenţă şi de a o pune la edificiul înaintaşilor noştri. În contextul acesta încheiem noi Anul Centenar, plin de har pentru toţi cei care fac parte dintr-o Biserică care a unit poporul”.