„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
„Familia mai mult trebuie să formeze, decât să informeze“
Pe data de 13 martie 2016, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a avut loc conferinţa „România pentru Familie“, eveniment organizat de Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) - filiala Iaşi, Asociaţia Familia Tradiţională, Youth Association for Personal Development and Innovative Programs şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Conferinţa a fost susţinută de prof. univ. dr. Constantin Cucoş, jurnalistul Ioan Şolea, scriitorul Mihai Gheorghiu şi lect. dr. Constantin Iulian Damian.
În discursul rostit, prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească şi membru în Consiliul Naţional Bisericesc, comisia cultural-educaţională, a abordat trei probleme legate de tema conferinţei: statutul şi importanţa educativă a familiei, caracteristici ale acestei educaţii şi bunicii ca instanţe paideice.
„Este primul demers de această natură care reuşeşte să creeze o euforie naţională“
„Familia îl inserează pe copil în civilizaţie mai mult prin latura expresivă, strict exemplificativă, şi mai puţin prin latura teoretică, reflectată. Familia mai mult trebuie să formeze, decât să informeze. Copilul «absoarbe» din mediul apropiat, familial, primele impresii, formându-şi conduite prin mimetism şi contagiune directă. Copiii vor face sau vor crede precum părinţii, imitând comportamentele acestora. Vom sublinia faptul că la ora actuală multe familii au nevoie de o educaţie solidă, dată fiind starea precară din punct de vedere material şi spiritual. A se vedea carenţele care apar în cazul familiilor mono-parentale, cu părinţi plecaţi în străinătate etc. Chiar dacă apar unele instituţii sau intervenţii care să preia sau să rezolve aceste probleme, efectele nu sunt de aceeaşi natură ca şi funcţionarea normală a unei familii“, a subliniat prof. univ. dr. Constantin Cucoş.
Conferinţa a vizat în primul rând reliefarea rolului fundamental al familiei. Semnăturile pentru modificarea art. 48 alin. 1 din Constituţia României, privitor la schimbarea cuvântului „soţi“ cu „bărbat şi femeie“, au constituit punctul de pornire. S-au strâns până în acest moment circa 2,5 milioane de semnături, ceea ce înseamnă o cantitate suficientă pentru demararea procedurilor necesare Referendumului.
„Nădăjduiesc ca această iniţiativă să fie una încununată de succes şi să-şi atingă obiectivul - numirea familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Nu cerem nimic special, ci doar apărăm ceea ce avem“, a spus lect. dr. Constantin Iulian Damian.
„Ne surprinde tăcerea presei şi a autorităţilor statului“
„Sunt alături de noi foarte multe etnii care trăiesc în România - arromâni, maghiari, sârbi, toţi uniţi într-un demers care a reuşit să aducă poporul român într-un consens pe o temă importantă. Avem peste 80.000 de voluntari care au strâns semnături. S-a creat o unitate naţională; este primul demers de această natură care reuşeşte să creeze o euforie naţională. Fiecare român se simte reprezentat şi e parte a rezolvării unei probleme pe care o simte acută“, a specificat jurnalistul Ioan Şolea.
„Ne surprinde tăcerea presei şi a autorităţilor statului. Este o formă subtilă de a respinge o iniţiativă care îi are la bază nu doar pe creştinii ortodocşi sau catolici, ci pe toţi oamenii care cred în familie şi îi recunosc valoarea în această ţară. Este modalitatea statului şi a instituţiilor sale de a protesta faţă de implicarea în masă a cetăţenilor ţării“, a adăugat scriitorul Mihai Gheorghiu.