„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide. Și care
Faptă de milostenie pentru o familie din Parohia Căiuţi
În localitatea Căiuţi din judeţul Bacău, a avut loc, pe 16 ianuarie 2019, un grav incendiu la o gospodărie, în urma căruia a rezultat decesul unui copil de 3 ani, Andrei Ionuţ. Astfel, cu sprijinul şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Protoieria Oneşti şi Parohia Căiuţi, în colaborare cu oameni de bună credinţă, au iniţiat o acţiune umanitară. Astfel, a fost sprijinită familia îndoliată pentru înmormântarea copilului şi pentru reabilitarea locuinţei. Demersurile în vederea strângerii de fonduri au fost întreprinse de către părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti. Casa a fost renovată în 14 zile, un ajutor concret fiind primit de la SC Draglen Product, care a refăcut-o în întregime. Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Oneşti a donat, printre altele, o combină frigorifică, un aragaz şi un aspirator. De asemenea, familia încercată a primit un sprijin financiar din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim.



.jpg)