Gânduri de vacanţă de la Sfântul Munte Athos. Nu ajunge să ştii să zbori pentru a afla libertatea

Sunt pentru trei luni, cu darul lui Dumnezeu, beneficiarul unei burse de studiu Erasmus la Sfântul Munte Athos. Deocamdată, privesc peisajul, inspir aerul aromat, sunt atent la cum se poartă părinţii la biserică, la trapeză, la ascultare, pentru a intra în ritmul vieţii de aici. Am auzit odată pe un părinte de la Putna spunând: dacă nu faci cele ale locului, locul nu te ţine. Părintele voia să spună că dacă nu respecţi rânduiala şi tradiţia monahală a locului, sfârşeşti prin a pleca de acolo. Îmi doresc ca în cele trei luni de „cură“ atonită să intru cât mai mult în spiritul acestui loc sfânt.

În seara asta eram la masă în trapeza Schitului Prodromu. Vreo 30 de părinţi şi 10 mireni mâncau într-o linişte aproape deplină. Se auzea doar glasul părintelui rânduit să citească cuvântul de folos la masă, aşa cum se obişnuieşte la toate mănăstirile de aici. În această linişte, împletit cu glasul părintelui care citeşte, se aude deodată un ciripit de rândunică. Ridic ochii din farfurie şi văd un pui mic de rândunică, zburând stângaci şi dând ocol trapezei în căutarea ieşirii. Înconjura încăperea bezmetic şi se oprea de fiecare dată la o fereastră închisă. După mai multe rotocoale se aşază speriat pe rama unei icoane agăţată pe perete şi începu să ciripească rotindu-şi capul în toate părţile. „Acum se roagă”, mi-am zis. N-o scoate singur la capăt şi cere ajutor. Ceva mă îndemna să mă ridic şi să-l iau în mână ca să-l scot afară, să-l eliberez de spaime şi din această cameră prea mică pentru zborul lui. M-am stăpânit gândindu-mă la ce vor zice părinţii. Privind rândunica, mi-am amintit şi de cuvintele bunicii care, văzându-mă în timpul vacanţelor cum încercam să ating puii de rândunică cuibăriţi sub bârnele din grajd, mă dojenea şi-mi zicea că dacă îi voi atinge vor muri. Nu am înţeles nici până astăzi prea bine de ce, dar... dacă aşa a spus ea, aşa trebuie să fie.

Nu după mult timp văd că în trapeză intră încă trei oaspeţi. Se vede treaba că rugăciunile puiului de rândunică au fost ascultate. Mama rândunică, tata rândunel şi probabil un frate mai mare de-al lui, mi-am dat seama de asta după zborul ceva mai sigur pe care îl avea, au venit în căutarea celui pierdut. De bucurie că s-au întâlnit, au început să ciripească des şi cu entuziasm şi s-au lansat în noi volte prin sala de mese. Părinţii din trapeză au lăsat pentru câteva clipe cuvântul de folos citit la amvon şi urmăreau zborul familiei de rândunele. Poate se rugau ca păsărelele să găsească ieşirea. Aşa s-a şi întâmplat. Tatăl a aflat ieşirea şi toţi ceilalţi l-au urmat. Au ieşit prin cerul din uşă spre lumină şi spre libertate. Nu ajunge să ştii să zbori pentru a afla libertatea, mi-am spus. Avem nevoie şi de un povăţuitor pentru a o dobândi. Aceasta este lecţia pe care, fără cuvinte, ne-au transmis-o aceste vieţuitoare, mesageri cu siguranţă ai lui Dumnezeu. Continui să fiu atent, căci sunt sigur că Dumnezeu ne oferă în fiecare zi daruri de înţelegere şi de bucurie. Nouă nu ne rămâne decât să fim pregătiţi să le vedem şi să le înţelegem.