„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
„Hai să stăm de vorbă!“
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, marcată în acest an pe data de 7 aprilie şi dedicată depresiei, Policlinica „Providenţa“ organizează o nouă campanie, în perioada 1-15 aprilie. Intitulată „Hai să stăm de vorbă!“, aceasta se adresează tinerilor cu vârste între 18 şi 29 de ani şi are scopul de a a-i ajuta pe aceştia să primească ajutor specializat, pentru a depăşi afecţiunea.
Astfel, persoanele asigurate vor beneficia, cu programare prealabilă, de consultaţii gratuite, cu bilet de trimitere, iar persoanele neasigurate vor primi o reducere de 50% la prima consultaţie.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a vorbi cu cineva în care avem încredere poate fi primul pas pentru recuperarea din depresie.
Consultaţiile vor fi acordate de doamnele doctor Cristina Văideanu şi Mihaela Miron, medici primari Psihiatrie în cadrul Policlinicii „Providenţa“.
Pentru a beneficia de campanie, vă rugăm să vă programaţi la unul dintre numerele de telefon 0232.215.940 / 0729.292.897 sau prin e-mail la adresa programari.policlinica@providentamedical.ro.


