„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Hirotesia noii stareţe de la Mănăstirea Lebăda
Sâmbătă, 8 aprilie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, însoţit de părintele arhimandrit Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarhul zonei Botoşani, a vizitat Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Lebăda din Zăiceşti. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, după care a oficiat rânduiala de hirotesie a noii stareţe, monahia Doroteia Dulgheru.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent sâmbătă la Mănăstirea Lebăda din judeţul Botoşani, unde a oficiat slujba Sfintei Liturghii alături de un sobor restrâns de preoţi şi diaconi, precum şi slujba de hirotesie a noii stareţe, monahia Doroteia Dulgheru.
„Sunteţi o foarte mică obşte, aşezată la umbra Sfintei Cruci, nu departe de oraş, dar în acelaşi timp separată de urbea Botoşanilor. Sunteţi înconjurate de pădure şi de câmpurile frumoase care vă descoperă măreţia creaţiei lui Dumnezeu şi purtarea Sa de grijă. Îl aveţi alături şi pe părintele exarh Ioan, ca povăţuitor, îndrumător, ajutător, pentru ca şi această mănăstire, puţin câte puţin, să intre în salba de perle a monahismului din această zonă. Rostul unei sfinte mănăstiri este să se mântuiască cei din obşte şi prin rugăciunea lor să ajute şi la mântuirea lumii. Mănăstirea este locul în care, încă de pe pământ, se arată în mod mai deplin decât în lume taina Împărăţiei cerurilor, pe care suntem chemaţi să o dobândim pe deplin cu toţii în Împărăţia cea neînserată a Preasfintei Treimi“, le-a transmis Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei monahiilor de la Lebăda.
La final, conform rânduielii, obştea mănăstirii a făcut metanie şi a luat binecuvântare de la noua stareţă.
Monahia Doroteia Dulgheru a primit ascultarea de stareţă în urma retragerii monahiei Filofteia Stâncă, ajunsă acum la venerabila vârstă de 82 de ani. Monahia Doroteia Dulgheru s-a născut în ziua de 2 august 1981, în comuna Băluşeni, Botoşani. A intrat în obştea Mănăstirii Guranda în 2001, iar din obştea Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Lebăda face parte chiar de la înfiinţarea ei.
Fosta maică stareţă, Filofteia Stâncă, are 83 de ani şi a închegat mica obşte a mănăstirii în iulie 2011, alături de alte cinci maici. Va rămâne în continuare prezentă şi implicată în viaţa duhovnicească şi administrativă a mănăstirii, urmând să călăuzească noua stareţă spre continuarea lucrării duhovniceşti şi misionare.