„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați
Hirotesie de duhovnici pe „Meteora“ Bacăului
Preotul Radu Mihai Rotaru de la Parohia Corneţ, Protopopiatul Moineşti, şi preotul Liviu Costel Dănilă de la Parohia Valea Caselor, Protopopiatul Bacău, au fost hirotesiţi duhovnici de Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, vineri, 18 noiembrie, în cadrul slujbei oficiate la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Valea Budului. Ierarhul s-a rugat alături de pelerinii şi credincioşii din zona Bacăului, care au participat la Taina Sfântului Maslu. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre slujirea de preot duhovnic, care este de mare importanţă, întrucât ea arată o lucrare deosebit de necesară în viaţa Bisericii, dar şi despre importanţa şi semnificaţia postului pentru viaţa creştinului.



.jpg)