„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hram la Mănăstirea Guranda din judeţul Botoşani
Ieri, 20 iunie, Mănăstirea Guranda din judeţul Botoşani şi-a serbat hramul, Sfânta Treime, ocazie cu care numeroşii credincioşi au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de arhim. Ioan Harpa, exarhul mănăstirilor din zona Botoşani.
Numeroşi credincioşi din judeţele Moldovei şi nu numai au participat la sărbătoarea Sfintei Treimi la Mănăstirea Guranda. Programul liturgic al sărbătoririi hramului mănăstirii botoşănene a început duminică seară cu slujba Pavecerniţei unită cu Litia şi Utrenia, oficiată de arhim. Calinic Chirvase, stareţul Mănăstirii Coşula din judeţul Botoşani.
Sărbătoarea de la Guranda a continuat ieri-dimineaţă cu Ceasurile şi Acatistul Sfintei Treimi. Sfânta Liturghie din ziua de 20 iunie a fost săvârşită de arhim. Ioan Harpa, exarhul mănăstirilor din zona Botoşani, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, afară, pe o scenă special amenajată.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Ioan Harpa a ţinut un cuvânt de învăţătură, făcând referire la ce aşteaptă Sfânta Treime de la noi, credincioşii, şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a putea vedea Sfânta Treime. „În primul rând, pe Dumnezeu nu-L va putea niciodată vedea nimeni dacă este singur, niciodată nu se poate apropia de El. (…) Sfânta Treime în primul rând acest lucru îl aşteaptă de la noi: să ne pregătim de aici, ca împreună, în viaţa aceasta, cu cei care trăim, să încercăm să experimentăm raiul. Este cel mai greu lucru din viaţa aceasta de pe pământ. Multe lucruri poate le putem face, dar comuniunea cu aproapele e cea mai grea de realizat. Să-l rabzi pe aproapele aşa cum este. (…) Apoi, ne spune Evanghelia de astăzi, un alt lucru ne apropie de Sfânta Treime, şi anume rezolvarea problemei păcatelor noastre. (…) Păcatul te desparte de Dumnezeu. Şi dacă eşti despărţit de Dumnezeu, ce poţi face? Nu poţi face nimic, eşti blocat mereu. (…) Dacă rezolvăm problema păcatului, totul se deblochează în viaţa noastră şi simţim că într-adevăr lucrurile merg altfel. (…) O altă problemă care ne duce în faţa Sfintei Treimi este dragostea noastră; şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de semenii noştri şi faţă de tot ce ne înconjoară pe noi. O dragoste care să ne facă asemenea lui Dumnezeu. Aceasta iarăşi ne duce şi ne uneşte cu Sfânta Treime. (…) Iubirea înseamnă să dăruieşti celui care nu merită; iubirea înseamnă să dăruieşti celui despre care toţi spun că nu trebuie să-l iubeşti. Numai aşa te asemeni iubirii lui Dumnezeu“, a punctat Sfinţia Sa.
Mănăstirea „Sfânta Treime“ Guranda este situată în judeţul Botoşani, la 40 km de oraşul Botoşani pe drumul naţional 29D. A fost înfiinţată în anul 1945, prin eforturile maicii Teodora Voloşincu. În anul 1960, autorităţile comuniste au închis mănăstirea şi au dărâmat biserica. Mănăstirea a fost redeschisă la începutul anului 1990, tot de maica Teodora Voloşincu. În prezent, maicile şi surorile de la Mănăstirea Guranda sunt păstorite, din anul 2007, de stavrofora Gabriela Turiceanu.