„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramul cel mare al Sucevei
Şi în acest an, ziua de 24 iunie, dată în care, în anul 1786, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava de la Zolkiew şi care a fost consfinţită ulterior de evlavia populară ca dată de cinstire a Sfântului, a unit în rugăciune, în vechea capitală a Moldovei, ierarhi, preoţi şi credincioşi. Zeci de mii de pelerini din întreaga ţară, dar şi din afara graniţelor au participat ieri la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, închinându-se la sfintele moaşte şi participând la slujbele religioase săvârşite cu acest prilej.
Manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava au debutat sâmbătă, 23 iunie, la ora 5:30, când racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou a fost scoasă din biserică şi aşezată în curtea mănăstirii, sub un baldachin special amenajat. Rând pe rând, de-a lungul întregii nopţi, credincioşii s-au închinat şi au sărutat racla Sfântului ce le-a fost de atâtea ori grabnic ajutător, ascultând în acelaşi timp cântările slujbei Privegherii, oficiată de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Ieri, în ziua marii sărbători, curtea mănăstirii sucevene a prins viaţă, umplându-se ochi de credincioşii veniţi de aproape sau de departe să participe la slujba Sfintei Liturghii săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, zeci de preoţi şi diaconi. La marea sărbătoare a Sânzienelor au participat stareţe şi stareţi de mănăstiri din Bucovina, protopopi, preoţi, călugări, călugăriţe. Răspunsurile liturgice în ziua hramului au fost date de corala arhiepiscopiei, dirijată de părintele Lucian Tablan Popescu.
După citirea Evangheliei din cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit cuvântul de învăţătură, în care a subliniat faptul că viaţa creştină este o cruce zilnică, adică o mucenicie: „Cum se arată mucenicia în viaţa noastră? Se arată şi se mărturiseşte, spun Sfinţii Părinţi, în trei feluri: în legătura noastră cu Dumnezeu, în legătura noastră cu aproapele, în legătura noastră cu noi înşine. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din toată fiinţa ta - oare această poruncă este un lucru uşor? În al doilea rând: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, dar şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Noi, în general, nu iubim nimic altceva decât pe noi înşine. A-l iubi pe celălalt este o purtare de cruce continuă, a purta greutatea pe care celălalt o poartă şi a lua-o de pe umerii săi şi o a pune pe sufletul tău nu este un lucru la îndemâna tuturor. Iar dacă ne privim, în al treilea rând, pe noi înşine, a fi îmbrăcat în haina pocăinţei, care înseamnă schimbare radicală a felului de a înţelege lucrurile, adică a le înţelege după duhul lui Dumnezeu, nu după duhul lumii, este, de asemenea, un act de mucenicie”.
Procesiune cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile municipiului Suceava
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a mulţumit tuturor celor prezenţi şi în acest an la sărbătoarea municipiului Suceava, după care a avut loc procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile municipiului Suceava, în sunet puternic de clopote şi în miros de tămâie şi flori. Au fost purtate cruci, prapuri şi icoanele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Racla cu moaştele Sfântului Ioan, purtată pe umeri de preoţi şi credincioşi, a ajuns, pe rând, la Biserica „Învierea Domnului”, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, la Biserica „Sfântul Gheorghe” - Mirăuţi, la Biserica „Sfântul Dumitru”, la Biserica „Sfântul Nicolae”, la Catedrala „Naşterea Domnului” - Biserica Naşterii Maicii Domnului, revenind în cele din urmă la mănăstirea care adăposteşte sfintele moaşte de sute de ani.
În timpul procesiunii, credincioşii şi mulţi locuitori ai municipiului Suceava, unii purtând sânziene în mâini, s-au aşezat de o parte şi de alta a străzilor pe unde au trecut sfintele moaşte, iar alţii au privit procesiunea de la balcoanele blocurilor. La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte s-a oprit, ierarhii au fost întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, iar preoţii au rostit şi câte o rugăciune. Preoţii care au participat la pelerinaj i-au binecuvântat de-a lungul traseului pe credincioşi şi i-au stropit cu agheasmă. Pe la jumătatea drumului, în timpul procesiunii, au căzut şi câţiva stropi de ploaie, fără să-i sperie însă pe participanţi. La întoarcere, racla a fost aşezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până ce toţi credincioşii se vor fi închinat Sfântului.
Sărbătoarea de ieri a rememorat mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava. Evenimentul a avut loc în anul 1415, sub domnia şi la iniţiativa domnitorului Alexandru cel Bun. Ulterior, la data de 24 iunie 1589, ele au fost aşezate în noua catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă, denumită „Sfântul Ioan cel Nou”, numele sfântului său ocrotitor.