„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramul „Învierea Domnului“, serbat prin Liturghii arhiereşti
În a doua zi de Paşti, conform tradiţiilor ultimilor ani, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a participat la hramul Catedralei „Învierea Domnului“ din Fălticeni.
În tradiţia oraşului Fălticeni s-a instituit obiceiul că a doua zi de Sfintele Paşti, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor să fie aşteptat cu mare bucurie în Parohia „Învierea Domnului“. Credincioşi din toate cartierele oraşului, veniţi să serbeze împreună cu ierarhul locului hramul catedralei, au umplut până la refuz capela din incinta locaşului de cult.
Ca în fiecare an, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de chiriarhul locului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, iar creştinii adunaţi în biserică au participat cu evlavie la slujbă şi au ascultat cu atenţie cuvântul de învăţătură. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial, susţinut şi de credincioşii aflaţi în biserică.
La sfârşitul serviciului divin, IPS Părinte Pimen, însoţit de părintele paroh Ioan Argatu, a vizitat şantierul Catedralei, interesându-se la faţa locului de mersul lucrărilor în viitorul sfânt locaş.
Catedrala din Fălticeni este o prezenţă impunătoare în centrul oraşului. Construcţia propriu-zisă a fost începută în anul 1990 şi a continuat etapizat. Lucrările ajunse în fază avansată vor culmina cu realizarea în mozaic a icoanei „Învierea Domnului“, ce va fi amplasată în absida faţadei de la intrare. O etapă importantă a fost marcată în perioada 1997-1998, când, prin contribuţia unor enoriaşi, a fost ridicată capela în care se slujeşte până la definitivarea lucrărilor la biserica mare. Coordonatorul lucrărilor de construcţie este părintele Ioan Argatu, fiind ajutat de părintele Ionuţ Suditu.
Hram şi la Biserica „Învierea Domnului“ din Dolhasca
Sărbătoarea Sfintelor Paşti a fost un prilej de înălţare duhovnicească şi pentru enoriaşii Parohiei „Învierea Domnului“ din oraşul Dolhasca, judeţul Suceava. Marţi, 18 aprilie, această comunitate l-a avut în mijlocul ei pe IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a slujit Sfânta Liturghie în sobor arhieresc. Alături de credincioşii din oraş, veniţi în număr mare la biserică, au fost şi închinători din satele învecinate.
Slujba a fost oficiată în biserica mare şi a fost împodobită de răspunsurile date la strană de corala parohiei. Cuvântul de învăţătură al ierarhului a subliniat importanţa păstrării tradiţiei cu privire la strămoşii noştrii şi la pomenirea celor plecaţi dintre noi.
La momentul specific al slujbei, părintele paroh Mihail Saftiuc împreună cu părintele coslujitor Ioan au primit crucea de iconom stavrofor. Toţi cei prezenţi la slujba arhierească au primit în dar cărţi de rugăciune şi de lectură duhovnicească. Spre final, enoriaşii, împreună cu soborul de preoţi, au rostit rugăciuni pentru pomenirea celor adormiţi şi au dat de pomană colaci şi ouă roşii, după tradiţia locală. Agapa creştină, oferită tuturor credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie, a finalizat ziua de hram la Dolhasca
Credincioşii s-au rugat împreună cu soborul de preoţi pentru odihna celor trecuţi la Domnul şi au dat de pomană în cimitir şi la poarta bisericii, aceasta fiind o tradiţie locală ce dăinuie de ani.
Biserica „Învierea Domnului“ din Dolhasca se află în marginea de nord-vest a oraşului şi este amplasată pe temelia unui locaş de închinare din secolul al XVIIII-lea. Construcţia a început în anul 1850. Curtea bisericii serveşte şi ca cimitir al localităţii şi cuprinde totodată şi o livadă de pomi fructiferi. Corpul bisericii este din cărămidă, iar fundaţia de piatră. Acoperişul este în stil moldovenesc, iar turla este ridicată pe pridvor. Aici se găseşte şi clopotniţa bisericii, care cuprinde un număr de şase clopote, cel mai vechi datând din anul 1855. Biserica este pictată în interior în întregime; cea mai frumoasă podoabă a sa este catapeteasma, formată din trei rânduri de icoane şi portal. Parohul Bisericii „Învierea Domnului“ - Dolhasca este părintele Mihail Saftiuc.