„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramul Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Iaşi
Parohia „Sfântul Apostol Toma” - Alexandru cel Bun din Iaşi îşi cinsteşte astăzi, 6 octombrie 2018, ocrotitorul. Deşi este cunoscut faptul că în prima duminică după Paşti se face amintire de întâlnirea Mântuitorului Hristos cu Sfântul Apostol Toma, Biserica îl cinsteşte şi în ziua de 6 octombrie, când acesta s-a mutat în ceruri. Aseară, de la ora 17:00, s-a oficiat Vecernia unită cu Litia de către un sobor de preoţi, iar astăzi se vor sluji Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. „Pentru credincioşii din parohia noastră, ziua de 6 octombrie aminteşte de anul 1997, când s-a sfinţit paraclisul în care s-a slujit până în 2010. De atunci, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sfintele slujbe se oficiază în biserica nouă. Lucrările la sfântul locaş închinat Sfântului Toma au început în anul 2000, iar în prezent lucrările de pictură sunt în faza finală, urmând ca în anul 2019 biserica să fie sfinţită. Pe parcursul lucrărilor, ne-am bucurat de ajutorul enoriaşilor parohiei noastre şi nu numai. Aşteptăm la această sărbătoare preoţii din Cercul pastoral misionar numărul 3 „Sfântul Ierarh Nectarie” al Protopopiatului 1 Iaşi şi pe toţi credincioşii care doresc să se bucure de rugăciune şi comuniune în Hristos. Pentru că ziua hramului coincide cu cea a Referendumului, îi îndemnăm pe toţi credincioşii să participe şi să voteze «DA!» pentru viitorul ţării noastre”, s-a exprimat părintele paroh Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului 1 Iaşi.