„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramuri închinate sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, în Moldova
În calendarul Bisericii noastre este sărbătorit astăzi Acoperământul Maicii Domnului. Mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi serbează hramul.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi îmbracă astăzi straie de sărbătoare. Tot azi va fi hram la Mănăstirea Basaraba, la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ a Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, la Capela „Acoperământul Maicii Domnului“ a Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din cartierul ieşean Galata, în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi, la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, precum şi la Schitul Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. Ieşenii sunt aşteptaţi şi la hramul Mănăstirii Golia din centrul oraşului.
În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor îşi va serba hramul Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Groşi - Boroaia, Parohia Bălcăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava şi Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Dorna Arini, judeţul Suceava.
Sărbătoare va fi azi la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ din Bacău şi la Mănăstirea Valea Budului din judeţul Bacău. La Mănăstirea Valea Budului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi va începe la ora 9:00. Sfânta Liturghie arhierească va fi precedată de slujba de sfinţire a apei şi de Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, după cum a declarat stavrofora Magdalena, stareţa aşezământului monahal.