„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Hristos: sufletul satului meu” în trei parohii din Protopopiatul Bacău
În parohiile Letea Veche, Holt şi Secuieni s-au finalizat activităţile de la secţiunile literară şi cultural-artistică ale Concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”. Acesta s-a derulat prin Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 4-20 martie 2019, în parohiile Letea Veche şi Holt, s-au finalizat activităţile de la secţiunile literară şi cultural-artistică ale Concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”. Prin implicarea cadrelor didactice de la şcolile din cele două localităţi şi a voluntarilor, copiii au pictat, au desenat, au cântat imne şi cântări religioase specifice Postului Mare. Astfel, în contextul Anului omagial 2019 al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), copiii au scris poezii, eseuri, compuneri şi rugăciuni pentru sănătatea colegilor, a părinţilor şi a profesorilor, participând la catehezele organizate în cele două parohii în acestă perioadă.
Activităţile catehetice şi literare au început încă din luna ianuarie la sediul Centrului de zi pentru copii Holt şi la bisericile din comună sub îndrumarea profesorilor de la şcolile din Holt şi Letea Veche şi a preoţilor celor două parohii. Cei peste 100 de copii înscrişi la concursul naţional de anul acesta au primit iconiţe, dulciuri şi jucării, dar au avut parte şi de alte surprize pe parcursul desfăşurării proiectului. În perioada februarie-martie 2019, în Parohia Secuieni, Protoieria Bacău, a fost implementat proiectul educaţional „Icoana din sufletul satului meu” din cadrul Concursului naţional catehetic 2019 „Hristos: sufletul satului meu”. Astfel, prin implicarea părintelui paroh Sandu Traian şi a cadrelor didactice, copiii au pictat icoane, au scris poezii şi compuneri tematice, au desenat şi au intonat cântări religioase specifice Postului Mare. Tot în cadrul proiectului, cei peste 30 de copii participanţi au venit alături de doamnele învăţătoare şi profesoare la biserica din sat, au rostit rugăciuni, s-au spovedit şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
La final, cei mici au avut parte şi de unele surprize din partea organizatorilor. Părintele paroh Sandu Traian a mulţumit conducerii Şcolii Secuieni, profesorilor şi voluntarilor, iar pe elevii participanţi i-a felicitat pentru talent şi pentru conştiinciozitate.