„La înjumătățirea praznicului, Iisus S-a suit în templu și învăța. Și iudeii se mirau, zicând: Cum știe Acesta carte, fără să fi învățat? Deci, le-a răspuns Iisus și a zis: Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui Care M-a trimis. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbește de la sine își caută slava sa, dar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Și nimeni dintre voi nu ține Legea. De ce căutați să Mă ucideți? Și mulțimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să Te ucidă? Iisus a răspuns și le-a zis: Un lucru am făcut și toți vă mirați. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinți, și sâmbăta tăiați împrejur pe om. Dacă omul primește tăierea-împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă. Deci, ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta Cel pe care-L caută să-L ucidă? Și iată că vorbește pe față și ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl știm de unde este. Însă Hristos, când va veni, nimeni nu știe de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învățând și zicând: Și pe Mine Mă știți și cunoașteți de unde sunt; și Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine și pe Care voi nu-L știți. Eu Îl știu pe El, căci de la El sunt și El M-a trimis pe Mine. Deci, căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui.”
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa”, la Bacău
În dimineaţa zilei de 8 august 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica Precista din Bacău a fost adusă în pelerinaj de la Mănăstirea Neamţ icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa” (cu trei mâini) şi racla în care se află capul Sfântului Simeon din Muntele Minunat. În atmosfera primitoare şi caldă de rugăciune şi în acordul cântărilor sfinte, băcăuanii, plini de evlavie şi uniţi sufleteşte prin credinţă, au întâmpinat cinstitele odoare, apreciate şi cunoscute în această zonă a Moldovei, dar şi în întreaga ţară. S-a oficiat apoi slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi”, iar la sfârşit, părintele paroh Mihail Tomozei a evidenţiat importanţa acestui moment sfânt. Prezenţa odoarelor sfinte la Biserica Precista face parte din programul cultural-duhovnicesc „Zilele Precistei la Bacău”, care se va încheia pe 15 august, de sărbătoarea hramului bisericii, Adormirea Maicii Domnului. Duminică, 12 august 2018, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Părinte Ioachim, în altarul de vară al Bisericii Precista.



.jpg)