„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
„Icoana în cultul ortodox, în viaţa creştinului şi în şcoală“
Preoţii Protoieriei Sascut s-au întrunit marţi, 23 mai 2017, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Pănceşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În cadrul întrunirii s-a dezbătut tema „Icoana în cultul ortodox, în viaţa creştinilor ortodocşi şi în şcoală", în contextul Anului omagial al icoanelor, iconarilor şi pictorilor bisericeşti. Aceasta a fost pregătită de pr. Mihăiţă Iftenie de la Parohia Fundoaia, la întâlnire participând şi prof. Alin-Mihai Paris, directorul Liceului Tehnologic „J. M. Elias" din Sascut.
„S-a subliniat importanţa pe care o are icoana în Biserica Ortodoxă, în viaţa fiecărui creştin, precum şi în formarea ca om a tinerilor aflaţi pe băncile şcolii, în contextul în care unele voci s-au manifestat împotriva prezenţei simbolurilor religioase în şcoli sau a orei de religie în programa şcolară. La final s-au adus în discuţie unele probleme legate de administraţia parohială", a menţionat pr. Ioan Negoiţă, protopop de Sascut.



.jpg)