„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Icoane şi cărţi vechi expuse, în premieră, la Bacău
O expoziţie inedită dedicată cultului Sfintei Cuvioase Parascheva în Eparhia Romanului şi Bacăului şi simpozionul „Icoană, imagine, cuvânt“ vor consemna serbarea în Protopopiatul Bacău a opt ani de la ridicarea la rangul de arhiepiscopie a Eparhiei Romanului şi Bacăului.
La împlinirea a opt ani de la ridicarea la rangul de arhiepiscopie a Eparhiei Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Protopopiatul Bacău organizează, în perioada 13-20 octombrie, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din municipiul Bacău o expoziţie de icoană şi carte veche bisericească intitulată „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului“. Cu acest prilej, vor fi expuse icoane de patrimoniu din secolele XVI-XIX, obiecte de cult şi cărţi rare, precum „Cazania lui Varlaam“ - 1643, „Viaţa şi petrecerea sfinţilor“ - Mitropolitul Dosoftei - 1682- 1686, „Psaltirea în versuri“ - Mitropolitul Dosoftei - 1673. Tot la Complexul Muzeal, ieri, la ora 17:00, băcăuanii au luat parte la conferinţa „Icoană, imagine, cuvânt“, susţinută de pr. conf. unv. dr. Ilie Melniciuc de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ - Iaşi şi de prof. univ. dr. Nicoleta Melniciuc Puică de la Catedra de Artă sacră a aceleiaşi facultăţi.
Atelier de iconografie cu iconari din toată ţara
Evenimentul reuneşte sub aceeaşi egidă o expoziţie de icoană şi carte veche şi un atelier de iconografie. Expoziţia va fi una inedită pentru că odoarele aduse în municipiul Bacău vor fi expuse aici în premieră: „Cazania Mitropolitului Varlaam“, „Viaţa şi petrecerea Sfinţilor“ sau „Psaltirea în versuri ale Mitropolitului Dosoftei“ şi se vor adăuga reprezentări iconografice ale Sfintei Parascheva din secolele XVI-XIX.
Atelierul de iconografie va reuni pictori bisericeşti şi artişti plastici cu rădăcini băcăuane recunoscuţi la nivel naţional. Aceştia vor zugrăvi timp de 5 zile (9-13 octombrie), între orele 9:00-12:00 şi 13:00-18:00, reprezentări ale vieţii Sfintei Cuvioase Parascheva, încercând să împărtăşească din tainele iconografiei bizantine tuturor celor interesaţi. Printre participanţi se numără Marius Ciprian Ghinescu (Iaşi), Forian Lipan (Bacău), ierom. Antipa Burghelea (Mănăstirea Antim Bucureşti), pr. Bogdan Antohi (Bacău), monahia Irina Nedelcu (Mănăstirea Diaconeşti), monahia Mariami Crăciu (Mănăstirea Tisa Silvestri), Cristian Bandi (Bacău), Prisacaru Cristinel (Roman), Cristian Dumitru (Bacău), Constantin Zupcu (Iaşi), Alice Elena Ghinescu (Iaşi), Timotei Ciobanu (Bacău) şi alţii.
Vor fi abordate mai multe tehnici: icoană, fresco, mozaic, grafică de carte, tehnică mixtă, sculptură etc. Vernisajul lucrărilor va avea loc pe data de 19 octombrie când Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va oferi premii şi distincţii artiştilor participanţi.
„Acest eveniment cultural desfăşurat în anul omagial al sfintelor icoane şi iconarilor bisericeşti are ca scop punerea în valoare a lucrărilor de artă eclesială de factură bizantină din patrimoniul arhiepiscopiei. Tezaurul de carte expus face un arc cultural peste timp între secolele XVI şi XXI, aducând în atenţia mileniului III giuvaierurile culturii şi limbii române. Expoziţia îşi propune să sublinieze aspectul cultural-pedagogic atât de neglijat astăzi în viaţa cetăţii, încercând să semene în inimile tinerilor băcăuani dragostea de neam şi credinţă. Patrimoniul iconografic expus al Sfintei Parascheva şi zugrăvirea icoanelor în cadrul Atelierului de iconografie vor încercă să pună în valoare tradiţia bizantină a artei bisericeşti păstrată şi transmisă de iconarii eparhiei noastre“, a transmis părintele Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău.