„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Iconari vechi şi noi“
Ieri, 27 aprilie 2018, la Muzeul Mitropolitan, Sala „Baptisterium", a avut loc o masă rotundă în cadrul proiectului de cercetare şi recuperare iconografică „Iconari vechi şi noi!". Evenimentul a presupus un dialog şi prezentarea unor concluzii cu privire la documentarea făcută de o echipă interdisciplinară la monumentele istorice din nordul Moldovei.
În cadrul activităţii au prezentat Vlad Bedros, istoric de artă medievală, Bogdan Bratu, restaurator, părintele Gabriel Herea, cercetător, Vladimir Bulat, critic de artă, Marius Ghinescu şi Ioan Popa, pictori bisericeşti.
„Am încercat să înţelegem şi să descifrăm contextul în care erau formulate aceste programe iconografice, aceste teme teologice, felul în care se realizau pictorii în breaslă, felul în care reuşeau se dezvolte şi să concretizeze aceste ansambluri într-un termen foarte scurt. Avem puţine documente şi puţine nume ale iconarilor vechi din Moldova. Cel mai important este să înţelegem ce texte sfinte urmăreau. Erau foarte apropiaţi de Sfânta Liturghie şi slujbele sfinte" a declarat Ioan Popa, pictor bisericesc, coordonator al proiectului.
„Ideea a venit într-un mod firesc, din dragoste pentru icoană, pentru a decoperi valorile autentice, bizantine şi locale. Am căutat să dăm un semnal tuturor pictorilor din întreaga ţară şi am avut răspunsuri pozitive. Am dorit să adunăm pictori din întreaga ţară, încercăm să redescoperim pictura veche din România şi să putem înţelege ce au vrut să transmită înaintaţii noştri. Aceştia nu erau doar simpli pictori, erau trăitori, erau teologi, erau oameni care simţeau şi trăiau cu adevărat Ortodoxia", a relatat Marius Ghinescu, coordonatorul evenimentului.
Organizatorii şi-au propus ca un astfel de eveniment să aibă loc şi în Muntenia şi Transilvania în perioada următoare.