„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Ierarhi ortodocşi în închisorile comuniste”
Preoţii din Protopopiatul Sascut i-au omagiat joi, 21 septembrie 2017, pe slujitorii sfintelor altare care au avut de suferit de pe urma regimului comunist. Cu acest prilej, au fost prezentate auditoriului vieţile încărcate de suferinţe ale unor personalităţi din ierarhia superioară a Bisericii noastre.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoţii Protoieriei Sascut s-au reunit joi, 21 septembrie 2017, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Pănceşti. Cu acest prilej, s-a dezbătut tema „Ierarhi ortodocşi în închisorile comuniste”, referatul fiind susţinut şi pregătit de părintele Radu Marian-Gabriel de la Parohia Fulgeriş. S-a subliniat importanţa luptei de rezistenţă anticomunistă dusă de Biserica Ortodoxă Română prin diverşi ierarhi sau preoţi care, prin atitudinea lor de apărare a identităţii de credinţă şi neam, au marcat timpul în care au trăit, prin jertfa lor. Au fost prezentate auditoriului vieţile încărcate de suferinţe ale unor personalităţi din ierarhia superioară a Bisericii noastre. Ei au avut curajul să-şi susţină deschis opinia de nezdruncinat legată de păstrarea nealterată a credinţei şi a neaservirii Bisericii niciunei puteri străine de Dumnezeu. Printre aceştia se numără Patriarhul Nicodim Munteanu, Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Sebastian Rusan, Cosma Petrovici - Episcopul Dunării de Jos, Episcopul Atanasie Dincă, Episcopul Pavel Şarpe, marele ierarh martir Nicolae Popoviciu, Mitropolitul Tit Simedrea, Mitropolitul Visarion Puiu, Episcopul Emilian Antal, Arhiereul Valerie Moglan şi Episcopul Grigorie Leu. Delegat al Centrului eparhial Roman la conferinţă a fost părintele Eugen-Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, însoţit de Carla Pişcu, asistent social la Fundaţia „Episcop Melchisedec” - filiala Bacău. La final, s-au dezbătut diverse probleme de ordin administrativ, privind bunul mers al pastoraţiei în parohii. Părintele Eugen Ciuche a accentuat importanţa menţinerii legăturii Bisericii cu Şcoala. Aceasta deoarece pe timpul verii au funcţionat mai multe şcoli de vară în parohii. S-a subliniat necesitatea continuării diverselor activităţi cu copiii şi în timpul anului şcolar.