„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Implementarea programului „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului implementează anul acesta un program social eparhial. Acesta este intitulat „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“ şi se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim.
Preoţii din Eparhia Romanului şi Bacăului se vor implica în acest an mai mult în sprijinirea bolnavilor din parohiile pe care le păstoresc. La îndemnul şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, oamenii aflaţi în suferinţă sau pe patul de spital sunt vizitaţi pentru a primi asistenţă religioasă şi sprijin material. Programul are scop oferirea unui suport moral şi alinarea suferinţelor persoanelor bolnave de pe cuprinsul eparhiei, prin oferirea de asistenţă spirituală şi materială, în vederea depăşirii situaţiei dificile pe care o traversează beneficiarii şi membrii familiilor acestora. Astfel, prin intermediul preoţilor şi credincioşilor din cele şase protopopiate, dar şi cu ajutorul serviciilor sociale oferite de ONG-urile eparhiale, vor fi efectuate activităţi care constau în vizitarea bolnavilor din spitale, cămine de bătrâni, centre pentru persoane cu handicap, centre pentru copii etc., precum şi a persoanelor nedeplasabile, aflate la domiciliu. De asemenea, diferite categorii de persoane bolnave (nevăzători, HIV/SIDA, sindrom Down, cu deficienţe de auz, autism etc.) vor putea fi invitate în cadrul comunităţilor parohiale, pentru participarea la sfintele slujbe, agape creştine şi discuţii pe teme duhovniceşti, special organizate în cadrul acestui proiect. „În cadrul acestui program social preoţii vor săvârşi rugăciuni pentru sănătatea bolnavilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei şi vor acorda diferite ajutoare: medicamente, kituri igienice, alimente, hrană caldă, îmbrăcăminte, fructe, dulciuri, cărţi de rugăciuni, icoane s.a.“, a menţionat părintele Eugen Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic al eparhiei. Activităţile programului vor fi planificate conform sărbătorilor religioase anuale (Sfintele Paşti, Naşterea Domnului etc.), dar şi după zilele internaţionale care evocă la nivel global persoanele care suferă de anumite boli.


