„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Important e că nu am fost singuri la greu“
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 octombrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vizitat parohiile Petricani şi Plopenii Mari din Protopopiatul Săveni, unde a oficiat slujba de sfinţire a unei catapetesme noi, respectiv a unei case sociale.
Aflat sâmbătă în Protopopiatul Săveni cu ocazia resfinţirii Bisericii „Sfântul M. Mucenic Gheorghe“ şi „Sfânta M. Muceniţă Ecaterina“ din Drăguşeni, IPS Părinte Teofan a vizitat mai multe parohii din zonă. Prima oprire a fost la Biserica „Sfântul M. Mucenic Dimitrie“ - Petricani, unde a oficiat slujba de sfinţire a noii catapetesme. La final, după ce a rostit un cuvânt de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ovidiu Cojocaru şi a oferit distincţii de vrednicie enoriaşilor care s-au implicat în lucrările de înfrumuseţare ale locaşului de cult. Printre cei evidenţiat s-a numărat Aurora Zadobrinschi, care a primit „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei“, primarul oraşului Săveni, Relu Petru Tărzioru, precum şi prezbitera Delia-Adina Cojocariu.
Ziua de sâmbătă a fost una istorică şi pentru Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - Plopenii Mari, comuna Ungureni. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire, prin ungere cu mir sfinţit şi agheasmă, a noii case sociale.
Din soborul slujitor a făcut parte şi părintele Constantin Macuc, protoiereul Protopopiatului Săveni, care a apreciat la finalul slujbei activitatea misionară şi administrativă a Parohiei Plopenii Mari.
„A fost un efort îndelungat, destul de greu, încât uneori credeam că nu mai reuşim să ducem la bun sfârşit lucrarea. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, am ajuns în acest moment atât de frumos, în care am chemat harul lui Dumnezeu să sfinţească acest aşezământ. A fost greu, însă, important e că nu am fost singuri la greu, şi de aceea această zi este şi una a mulţumirilor celor care ne-au ajutat şi ne-au fost alături“, a subliniat părintele paroh Cristian Zaharia în cuvântul de final.
Ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a casei sociale, părintele Cristian Zaharia a primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei“. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult şi au ajutat la zidirea casei sociale, acestea primind distincţii şi diplome de vrednicie. Printre cei care au primit distincţii s-au numărat primarul comunei Ungheni, Ilie Ivanache, care a primit „Crucea Moldavă“ pentru mireni, precum şi prezbitera Simona Zaharia.
La întoarcerea spre Iaşi, IPS Mitropolit Teofan s-a oprit timp de câteva minute la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“- Epureni, unde a vizitat grădiniţa parohială şi a stat de vorbă cu preşcolarii şi cu părintele paroh Gavril Paşcovici.