„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Importanţa stagiului de practică a studenţilor, în dezbatere la Hârja
Marţi, 22 septembrie, a avut loc în localitatea Siretu - Bacău, al doilea eveniment de informare şi conştientizare privind oportunităţile stagiilor de practică din cadrul proiectului POSDRU/189/2.1/G/156336, „Sprijinirea studenţilor în tranziţia spre viaţa activă prin stagii de practică specializate, orientare în carieră şi consiliere profesională - Sprijin pentru viitor!ââ, proiect ce are ca beneficiar Asociaţia „Sf. Voievod Ştefan cel Mare - Hârja“.
La evenimentul de informare şi conştientizare al proiectului au participat studenţii şi cadrele didactice ale facultăţilor ai căror studenţi sunt beneficiari ai proiectului. Au mai participat atât absolvenţi, cât şi membrii echipei de management a proiectului, membrii echipei de implementare a proiectului şi reprezentanţi ai mass-mediei.
Evenimentul a fost moderat de 2 experţi din cadrul proiectului, Iulia Dămian, expertul în raportare, şi pr. Ilarion Mâţă, expertul în identificare, asistenţă grup ţintă şi monitorizare inserare pe piaţa muncii.
Întâlnirea a avut în vedere trei mari obiective: informarea studenţilor cu privire la oportunităţile stagiilor de practică; informarea studenţilor cu privire la reconsiderarea stagiilor de practică ca perioade de experienţă profesională recunoscută de angajatori; conştientizarea importanţei stagiilor de practică în formarea profesională/teoretică/academică a studenţilor.
Pentru atingerea obiectivelor s-a urmărit o agendă a zilei ce cuprinde o serie de activităţi cu privire la tema evenimentului.
Activitatea a început cu primirea şi înregistrarea participanţilor şi adresarea unor cuvinte de deschidere a conferinţei de către pr. Ilarion Mâţă, prezent în dublă calitate, ca reprezentant al Asociaţiei „Sf. Voievod Ştefan cel Mare - Hârja“ şi ca expert pe termen lung în cadrul proiectului.
Ulterior, studenţii prezenţi la eveniment, îndrumaţi de expertul Iulia Dămian, au participat la workshopul Competenţe, dezvoltare, educaţie, angajabilitate de succes, activitate în care au fost invitaţi să identifice modalităţi de dezvoltare profesională în acord cu cerinţele pieţii muncii şi dificultăţi generate de lipsa practicii de specialitate în obţinerea unui loc de muncă.