Importanţa taberelor creştin-ortodoxe pentru misiunea Bisericii în rândul tinerei generaţii

Valoarea actuală a unei tabere creştin- ortodoxe este pusă în evidenţă de contextul în care, aşa cum afirma Părintele nostru Mitropolit Teo­fan al Moldovei şi Buco­vi­nei, „ritmul accelerat al societăţii umane de astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni şi în toate domeniile, necesită un răspuns din partea Bisericii. Structurile misionare ale acesteia sunt chemate spre o actualizare permanentă, pentru a nu deveni într-o bună zi un fel de ghetto, cu toate consecinţele acestei stări. Acest fapt nu implică, desigur, schimbări în conţinutul mesa­ju­lui creştin, rătăcire cu mult mai mare, ci găsirea unor noi for­me de pro­po­văduire a lui Hris­tos, Care «ieri, azi şi în veci este A­celaşi» (Evrei 13, 8), pentru a răs­pun­de unor căutări şi fră­mân­­tări specifice timpului“ 1. Cred că o astfel de formă de pro­po­văduire actuală este şi tabăra.

Tabăra, locul unde tinerii se descoperă pe ei înşişi

Taberele sunt un mediu în care, pe lângă diversele lucruri pe care le învaţă, tinerii au oca­zia să îl găsească pe Dum­ne­zeu şi să experimenteze apartenen­ţa lor la Bi­serică altfel decât în parohii sau în familie. Aşa cum, în ge­ne­ral, parohiile nu sunt comunităţi de sfinţi, ci de oameni o­bişnuiţi, fiecare cu nevoile şi că­utarea lui, taberele sunt locul în care se află atât tineri care vin din familii practicante, cât şi tineri care nu au primit nicio educaţie religioasă în familie. Astfel, între tineri are loc o adevărată întâlnire prin care ei descoperă ceea ce îi uneşte, dar şi ceea ce îi face unici, se descoperă pe ei înşişi. Regăsindu-se pe ei înşişi, de fapt se re­găsesc în Hristos şi în Biserică. Cei care trăiesc în unire şi prietenie se bucură unii de alţii şi de Dumnezeu, şi tocmai aceas­tă comuniune dintre ei este ceea ce îi poate întări sau le poa­te deschide calea de cunoaş­tere mai adâncă a Domnului Hris­tos, Cel Care vrea ca pe fiecare om să-l numească prie­ten al Său (In 15, 15).

Aşadar, tabăra este un me­diu propice de împărtăşire a pre­zenţei lui Hristos. Fie că este vorba de prezenţa harică din rugăciunea comună, din experierea Sfintelor Taine, din Cuvântul explicat şi înţeles prin cateheză (întrupat în Eu­haristie) ori trăit în dinamica relaţiilor cu ceilalţi, Acelaşi Hris­tos Se împărtăşeşte pe Si­ne tinerilor în toate aceste for­me, prin harul Său şi prin lucrarea oamenilor, în special a preoţilor care trăiesc pe pă­mânt, dar îşi au rânduiala slujirii din cer. 

Practic, una dintre cele mai mari minuni ale lui Hristos es­te că El Însuşi Îşi săvârşeşte lucrarea misionară în Biserică prin Duhul Sfânt, chiar dacă ceea ce se vede este râvna şi lucrarea preoţilor şi a altor cre­din­cioşi, ori formele exterioare de misiune. Fiind îndrăgostit de oameni, El vine în întâmpinarea lor şi le dăruieşte harul îndumnezeitor mai întâi prin invitaţia sau chemarea cuvântului Său, mai apoi „prin să­lăş­luirea Sa în noi prin Taine“2[1].

Toate aceste forme de pre­zenţă ale lui Hristos în tabără sunt forme de misiune, şi de aceea tabăra este un spaţiu misionar pentru că:

Ü îi cheamă pe tineri într-un loc al comuniunii şi al dra­gos­tei, al consideraţiei şi respectului pentru celălalt;

Ü le respectă libertatea de a veni şi de a alege un astfel de vieţuire;

Ü le pune la dispoziţie un spaţiu potrivit pentru practicile liturgice (rugăciunile zilnice şi celebrarea Sfintelor Taine);

Ü le pune la dispoziţie un pro­gram echilibrat, care ţine cont de viaţa lor, de nevoile lor personale în ansamblu şi de cul­tura lor pe care o influen­ţează (are loc o enculturaţie a E­vanghe­li­ei în lumea tinerilor, în cultu­ra lor care în multe ca­zuri tinde să se separe de corpul e­clezial);

Ü le împărtăşeşte şi explică Cuvântul lui Dumnezeu, al Sfintelor Scripturi, interpretat în spiritul Sfintei Tradiţii ortodoxe, prin prisma înţelegerii Sfinţilor Părinţi care au avut mintea luminată de Duhul Sfânt, Cel Ce a inspirat scrie­rea Scripturilor;

Ü tinerii care participă în tabere şi a căror viaţă se schim­bă îi influenţează şi pe ceilalţi tineri din anturajele lor, în­dem­nându-i să se roage îm­pre­ună, să frecventeze biserica şi să-şi trăiască în mod conştient credinţa;

Ü mulţi tineri sunt recrutaţi şi instruiţi pentru a sluji altor tineri (personalul de tabără care slujeşte copiilor şi tinerilor participanţi învăţând valoarea dăruirii şi a jertfirii de sine pentru celălalt, dând astfel măr­turie creştină despre pre­zen­ţa lui Hristos în viaţa lor);

Ü tinerii sunt încurajaţi să intre în comuniune unii cu alţii, să-şi conştientizeze mai mult valoarea apartenenţei lor la Bi­serică şi a credinţei lor;

Ü nu în ultimul rând, în ta­bără, creaţia este văzută ca dar al lui Dumnezeu, iar viziunea aceasta este receptată şi asimilată mai uşor când activităţile şi întreaga vieţuire comună are loc într-un spaţiu natural şi reconfortant pentru sufletul şi trupul fiecăruia. Aerul tare de la Durău, priveliştea şi miresmele muntelui, sunetul pârâului, al ploii, al păsărilor şi gâzelor, verdele intens sau crud al brazilor şi al pajiştilor oferă experienţe care relaxează, liniştesc şi reconfortează pe cei ce li se expun. În comparaţie cu vacanţele de vară la bloc cu praf, noxe şi betoane încinse, ori timp petrecut în spaţii închise, o alternativă în aer liber contribuie mult la starea de sănătate şi fizică şi psihică. Locul în care se află cineva, dar şi ceea ce vede, aude şi simte îi influenţează percepţia asupra lumii din exteriorul său. Pe de altă parte, gândurile şi cuvintele, reacţiile şi atitudinile celor din jur pot influenţa percepţia lumii interioare a cuiva.

Copiii aleg să vină în tabără pentru că vor să fie cu prietenii lor

Prin urmare, participarea într-o tabără influenţează percepţia copiilor şi a tinerilor asupra lumii în care trăiesc, fie ea dinafara sau dinlăuntrul lor, iar valorile propuse acolo pot prinde rădăcini mai adânci, decât valorile (sau non-valorile) din alte medii. În tabără, Orto­doxia este prezentată şi trăită, nu doar expusă teoretic. În tabără, forţa anturajului este folosită în sens pozitiv, tinerii petrecând timp împreună şi încurajându-se unii pe alţii să se roage sau să îşi împăr­tă­şească frământări cu privire la credinţa lor. Astfel, ei îşi conso­lidează identitatea de creştini şi îşi asumă într-un mod perso­nal ceea ce alţii (naşii, părinţii) au făgăduit pentru ei până a­tunci în faţa lui Hristos. Desi­gur, acest „atunci“ este un în­treg proces, o întreagă deve­ni­re, o vârstă, o etapă, de la copil la matur, este vârsta adoles­cen­ţei în care vlăstarul crud, fra­ged, se întăreşte şi devine pu­ternic şi viguros.

Desigur, aceste iniţiative de tabără nu rezolvă întru totul problema educaţiei religioase, ele nu trebuie să fie nici singurele şi nici primele (deşi în anumite cazuri sunt primele) sau ultimele trepte în formarea creştinilor, dar pot fi un sprijin foarte mare în formarea băr­ba­ţilor şi a femeilor care mărturi­sesc pe Hristos în lume prin viaţa lor. Acest „foarte mare sprijin“ porneşte de la lucruri aparent mici: familiarizarea cu preotul o săptămână în tabără, preot care este pus la dispoziţia copilului, care are timp, capacitate de ascultare, uneori răs­pun­suri şi îndemnuri părinteşti pentru el; familiarizarea cu practica constantă a rugăciunii, în fiecare dimineaţă şi seară şi la masă; păşirea pra­gu­lui bisericii şi privirea icoa­nelor într-o atmosferă de evla­vie; ascultarea unui cuvânt de învăţătură şi punerea de în­trebări; postul de miercurea şi vinerea; primirea Sfintelor Tai­ne; cinstirea sfinţilor prin ascultarea modelelor lor de viaţă şi prin comuniunea cu ei prin rugăciune; împărtăşirea cre­din­ţei lor cu grupul de prieteni apropiaţi etc.

Totodată, formatul de tabă­ră a Bisericii în care se înscriu grupuri de copii din şcoli exer­cită o influenţă şi asupra unor copii care se aleg să vină în tabără mai mult pentru că vor să fie cu prietenii lor, copii care nu au văzut în familia lor poate niciodată rugăciune, mers la biserică sau primirea Sfintelor Taine, copii la care preotul nu ajunge nici măcar cu ajunul de Crăciun şi Bobotează, copii care se spovedesc pentru pentru prima dată şi se împăr­tă­şesc poate a doua oară în viaţă (prima dată fiind la Botez). Desigur, foarte mulţi dintre participanţii taberei sunt practicanţi şi acasă, şi nevoile lor duhovniceşti şi de identitate creştină sunt validate, văzând că şi alţii, în mod public, deschis, îşi mărturisesc credinţa.

Programul taberei respectă întru totul libertatea persoa­nei

Când am vizitat Tabăra „An­tiochian Village“ a Bisericii Or­to­doxe Antiohiene din America, am auzit copii ortodocşi din tabără care povesteau că în timpul anului, la şcoală, erau „stigmatizaţi“ pentru credinţa lor, arătaţi cu degetul, priviţi ciudat de colegii lor şi de cei din jur. Dar stări similare le trăiesc şi elevi din România în şcoli sau în alte timpuri de comunităţi ale tinerilor. Or, din acest punct de vedere, a-i aduce pe ortodocşi la un loc în tabără sau în alt context, le este de mare folos, întrucât li se vali­dează reciproc nevoile duhov­ni­ceşti, şi ei constituie acel model de „turmă mică“ pe care o încurajează Hristos (Luca 12, 32).

De asemenea, influenţa ta­berei se extinde în anumite ca­zuri şi la profesori care, văzând dăruirea animatorilor şi „lipiciul“ pe care aceştia îl au la grupele lor de participanţi, coerenţa programului de activităţi sau modul de organizare, prind încredere din ce în ce mai mare în astfel de tabere, ca iniţiative ale Bisericii.

Un alt impact misionar al taberei este cel resimţit de formatori, fie ei animatori socio-educativi, coordonatori de ateliere, instructori etc. Aceşti tineri se înscriu în proiect, participă la cursuri de formare şi dăruiesc săptămâni întregi din timpul lor, în special vara, pentru a sluji altora şi ajung să constate că ei, de fapt, sunt cei mai câştigaţi. Dăruind altora, de fapt, primesc, dobândesc, cum spunea Steinhardt. Învă­ţând să lucreze pentru alţi copii şi tineri, se maturizează, îşi lăr­gesc inimile şi dobândesc experienţe foarte folositoare în devenirea lor ca fondatori de fa­milii sănătoase. Dar au şi răs­plată imediată, căci cine a lucrat cu copiii ştie cât de mult dă­ruiesc aceştia, cât de mult te încarcă, prin fiecare zâmbet, stri­găt de bucurie, îmbrăţişare, entuziasm şi mai ales prin faptul că dau de înţeles că au în­ţeles un mesaj şi îl aplică, fapt ca­re pe tine, ca formator, te va­lo­rizează enorm, pentru că simţi că nu lucrezi în zadar şi poţi vedea rodul eforturilor tale.

Nu în ultimul rând, această influenţă a taberei ajunge la părinţi. Prin urmare, mulţi părinţi ne contactează să ne mulţumească pentru ceea ce au trăit copiii lor, alţii sunt surprinşi că ai lor copii îşi cer iertare pentru tot ce au greşit ca pregătire pentru Împărtă­şa­nie, alţii sunt uimiţi că, odată ajunşi acasă, copiii îi pun să cânte „Cuvine-se cu adevărat“ după mese, sau să facă îm­pre­ună în familie rugăciunea de seară, iar alţii pur şi simplu îşi înscriu copiii an de an în a­ceeaşi tabără.

Şi dacă tot am vorbit atât de mult despre „influenţa“ aceasta asupra persoanei, aş dori să subliniez ideea că ea respectă întru totul libertatea persoa­nei. Dumnezeu pune înainte omului „viaţa şi moartea, bi­nele şi răul“ (Deuteronom 30, 15), dar nu-l lasă dezorientat şi singur în această alegere constantă, ci îl îndeamnă să aleagă binele, îl „influenţează“. Desigur, dacă vrea să aleagă contrariul, are posibilitatea să se îndepărteze şi de această „influenţă“, de auzirea şi ascul­tarea cuvintelor lui Dumnezeu, de citirea Scripturii, de glasul conştiinţei, însă Biserica este cea care are datoria să vesteas­că mereu vestea cea bună a mân­tuirii, pentru ca să se mântuiască cât mai mulţi dintre cei care aud (Romani 10, 17), dintre cei pentru care a murit Hristos (I Corinteni 8, 11).

Cu privire la acest subiect, în cadrul unui studiu de caz la care au răspuns 555 de participanţi, au fost formulate urmă­toarele răspunsuri ale tinerilor care sunt grăitoare în privinţa libertăţii religioase promovate în tabără şi a faptului că ei apreciază că nu li se impun lucruri: „Tinerii nu sunt obligaţi să participe la activităţile religioase şi nu li se impune acest lucru în mod expres. De asemenea, activităţile religioase nu sunt exagerate şi nu îi solicită foarte mult, însă cuprind esen­ţialul şi îi oferă participantului în tabă­ră posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu şi de a alege singur calea pe care să o urmeze“; „toti oamenii din tabără au în­cer­cat mai mereu să ne lămu­rească în legătură cu între­bă­rile sau neclarităţile pe care le aveam, pe înţelesul nostru, şi nu au încercat să ne impună unele lucruri, cum se mai întâmplă în alte tabere“. Tot în această direcţie, o tânără din Iaşi conside­ră că „nu este impus mesajul, ci propus şi explicat la nivelul de înţelegere al tinerilor, precum şi prin faptul că, în cele câteva zile de tabă­ră, preotul reuşeşte cu ajutorul orelor speciale ţinute în cadrul taberei să înţeleagă ti­ne­rii şi să le stârnească curiozitatea şi interesul faţă de ru­gă­ciune şi Biserică“. 

Unii copii care nu sunt obiş­nuiţi cu un program de rugă­ciune săptămânal, după parti­ci­parea în tabără, însă, „vor rea­li­za încet-încet că obişnuinţa va deveni dorinţă“. În continuare relatez opinia unei animatoare care afirmă că taberele sunt foar­te utile pentru că îi obiş­nuiesc pe tineri cu stilul de via­ţă în Biserică: „Tinerii nu trebuie sa fie constrânşi; de când păşesc pe treptele Bisericii trebuie să avem răbdare şi sa îi aşteptăm să vină pe drumul cel bun. Aici trebuie sa fim puţin «şireţi», folosind activităţi de care sunt interesaţi, şi când i-am atras, încercăm uşor să le vorbim sau să îi invaţăm despre cât de frumoasă este viaţa în Biserică. Cred că taberele sunt foarte utile din punctul acesta de vedere“. Această atitudine „şireată“, care le propune mesajul credinţei pe fondul deschiderii lor, suscitată de activităţi care le plac, este totuşi onestă şi păstrează graniţele libertăţii lor.  În acest sens o tâ­nără mărturiseşte: „Această ta­bără îi determină pe tineri să înţeleagă mai multe chestiuni despre credinţă. Şi tot ei să a­leagă între ceea ce vor să pu­nă în practică referitor la ceea ce sunt învăţaţi de preoţi, de Bi­serică, şi între ceea ce nu vor“.

Aşadar, este importantă „respectarea unei veritabile gene­ze a credinţei în copil sau tâ­năr, fără a-i impune o gân­dire de adult. Această geneză are loc în chip minunat, prea puţin raţional şi de multe ori direct3, iar Dumnezeu îşi face lucrarea Lui. Copilul este înclinat în chip firesc, după cum scrie Vasile Băncilă, spre taina religiei. Nefolosirea acestui a­vantaj de multe ori a făcut să se piardă „arvunirea minuna­te­lor recolte de mai târziu“4.

Unii au afirmat că, în tabă­ră, preoţii au „folosit un mod de comunicare adaptat zilelor noastre“, „s-a explicat cât să se înţeleagă mesajul“, s-a „folosit un limbaj adecvat necesităţi­lor“ tinerilor, „vârstei“ lor, „pe limba lor“, „pe înţelesul“ lor, „fără prea multă vorbărie fără rost“. „Adaptarea mesajului Bi­sericii constă în a fi explicit cu toată lumea şi a avea răbdare până toată lumea înţelege me­sa­jul într-un mod fără sufe­rinţe şi plictiseală“. O tânără mărturi­seşte că transmiterea „corectă“ a mesajului Bisericii poate duce la schimbarea vieţii adolescen­ţilor: „Este destul de dificil să vorbeşti cu tinerii despre Bise­rică şi este important modul de abordare al acestui subiect, pentru a nu fi înţelese greşit anumite aspecte. Adap­tarea con­stă în folosirea unui limbaj cât mai apropiat lor, pentru că astfel vor vedea în cei responsabili de activităţile din tabără nişte prieteni. În acest mod, tinerii vor asimila mult mai bine me­sajul şi poate chiar îşi vor schimba viaţa în bine“.  

Captarea atenţiei tinerilor de astăzi, mai ales în privinţa unui subiect religios, constituie o pro­vocare pentru orice misionar în rândul acestora, aspect sesi­zat şi de altă tânără din jud. Neamţ: „Această adap­tare con­stă în vorbirea pe limbajul fiecărei grupe după vârstă, în organizarea ac­ti­vi­tă­ţilor în aşa fel încât mai a­les copiii şi tinerii cu o redusă pu­tere de răbdare şi concentrare să fie activi şi să nu se plictisească, dar mai constă şi în sufletul tânăr al animatorilor în activităţile şi discuţiile cu aceştia“.

În Tabăra „Floare de colţ“ nădăjduiesc că are loc acest transfer de valori creştine. Aceasta depinde în măsură foarte mare de calitatea perso­nalului instruit pentru a face faţă acestor cerinţe, dar şi de pă­mântul pe care cade sămân­ţa cuvântului lui Dumnezeu. Să-L rugăm aşadar „pe Dom­nul secerişului să scoată lu­crători la secerişul Său!“ (Luca 10, 2).

1 IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, „Parohia - element esenţial al pastoraţii tinerilor“, apud monahia Siluana Vlad, pr. Gabriel Sorescu, Tinerii şi Biserica în zilele noastre. Caiet de lucru pentru preoţi în vederea diversificării activităţilor de pastoraţie a tinerilor, ediţia a doua, Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 5.

2 Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, ediţia a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, pp. 19-20.

3 Pr. dr. Naclad Constantin, Educaţia religioasă în cadrul slujirii preoţeşti, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 48.

4 Vasile Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996, p. 20.