„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Înălţarea Sfintei Cruci în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Biserica noastră sărbătoreşte astăzi, 14 septembrie 2018, Înălţarea Sfintei Cruci. În mai multe mănăstiri şi biserici parohiale vor avea loc pelerinaje dedicate acestei sărbători. După oficierea Sfintei Liturghii, la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi se va organiza o procesiune prin dreptul celor 14 troiţe.
Credincioşii ortodocşi serbează astăzi, 14 septembrie 2018, Înălţarea Sfintei Cruci. Începând cu Vecernia de aseară, au început slujbele dedicate acestei sărbători deosebite a Bisericii noastre. Biserica Mănăstirii Râşca (foto) din judeţul Suceava îşi serbează al doilea hram. Până duminică, 16 septembrie, pelerinii se pot închina la raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele Sfinţilor Andrei şi Nectarie, aduse în pelerinaj cu acest prilej.
Aşezarea monahală de la Râşca a început să fie zidită în anul 1542, în timpul domniei lui Petru Rareş. Timp de aproape jumătate de veac, mănăstirea a rămas în ruină, mai precis până în 1611, an în care marele vornic al Ţării de Jos, Costea Băcioc, a refăcut-o pe cheltuiala sa. În ceea ce priveşte pictura Mănăstirii Râşca, cercetările efectuate în ultimele decenii au scos la iveală informaţii preţioase. Ceea ce atrage atenţia, privind pictura murală de la Mănăstirea Râşca, este bizantinismul chipurilor zugrăvite pe ziduri. Pelerinii sunt aşteptaţi azi la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, unde va avea loc tradiţionala procesiune prin dreptul celor 14 troiţe ridicate de fiii duhovniceşti ai arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul acestui aşezământ monastic. Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Azi va fi hram la Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din cartierul ieşean Nicolina, Protopopiatul Iaşi 2, şi la Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din cadrul Spitalului de Psihiatrie de la Grajduri. În judeţul Botoşani îşi va serba hramul Schitul Lebăda, ce aparţine de Mănăstirea Guranda. În judeţul Neamţ, va îmbrăca straie de sărbătoare Schitul „Poiana lui Ioan” al Mănăstirii Sihăstria, Parohia Dumbrava Roşie II şi Parohia Bistra din Protopopiatul Piatra Neamţ. În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va fi hram în parohiile Volovăţ şi Horodnic de Jos, Protopopiatul Rădăuţi, şi în Parohia Gheorghiţeni - Dorna Arini, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va fi sărbătoare în filia Perchiu a Parohiei Gâleşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.