„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la ceas aniversar
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlineşte astăzi 59 de ani.
Părintele Mitropolit Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş. A urmat şcoala generală în comuna natală şi a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova, apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. Între 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, obţinând titlul de doctor în Teologie.
În anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Între anii 1987 şi 1990 a fost duhovnicul Mănăstirii „Acoperamântul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, Franţa, iar în 1990 s-a întors în ţară, fiindu-i încredinţată funcţia de secretar al Cabinetului Patriarhal până în data de 15 septembrie 1991, când a fost ales episcop-vicar patriarhal.
A ocupat această funcţie până în anul 2000, îndeplinind în acelaşi timp mai multe atribuţii. În 2000 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. La 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire îndelungată în via Domnului, cu roade binecuvântate şi bucurie sfântă. Întru mulţi ani cu sănătate şi pază de la Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră!