„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic
Reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale din judeţul Neamţ, iubitori de cultură şi spiritualitate au participat sâmbătă, 29 iulie, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, delegat al Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la sfinţirea şi inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic.
Situat în apropierea unuia dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale moldave, Centrul a fost construit prin implicarea lui Dianu Sfrijan: „Din dragoste de Dumnezeu şi ţară, din iubire şi recunoştinţă pentru cea care mi-a luminat şi încălzit viaţa (soţia sa, Sheila Sfrijan, trecută la cele veşnice n.n) dorit-am să ridic un lăcaş pentru vrednică folosinţă creatoare la Sfânta Mănăstire Văratic din ţinutul Neamţului. Din binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucoveni, sub îndrumarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu susţinerea maicii stareţe, stavrofora Iosefina Giosanu, am hotărât, printr-o danie statornicită, înălţarea acestui lăcaş care se va numi Centrul Cultural Spiritual Văratic", după cum stă scris în textul pisaniei.
După slujba de sfinţire, în cuvântul rostit, ierarhul Eparhiei Romanului şi Bacăului a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, exprimându-şi totodată bucuria de a trăi un moment binecuvântat în care cultul şi cultura se îngemănează pe meleagurile în care şi-au petrecut o parte din viaţă personalităţi precum Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Mitropolitul Bartolomeu Anania, George Topârceanu şi mulţi alţii. „Aici vom găsi adunate urmele celor care au transpus Evanghelia în fapte, au transfigurat timpul, au trăit filocalic, după Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi ale celor care au consemnat aceste fapte inedite ce întregesc cultura şi spiritualitatea poporului român. Astăzi s-a deschis o cărare, pe care putem merge, gustând din cultură şi spiritualitate", a declarat IPS Ioachim.
La rândul său, domnul Dianu Sfrijan a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături pentru finalizarea acestui proiect. „Mă bucur de acest vis devenit realitate, înfiinţarea unui centru cultural lângă mănăstire. Un gest care să vorbească despre soţia mea plecată prematur. Datorez doamnei Emilia Ţuţuianu, sora mea de suflet, ideea de a crea un centru la Văratic. Cred că am făcut o alegere minunată. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, maicii stareţe Iosefina Giosanu şi maicilor de la mănăstire. Mulţumesc şi constructorilor care au zidit piatră pe piatră acest edificiu. Este minunat când întâlneşti oameni cu care te poţi înţelege doar din priviri. Tuturor celor care vor păşi pragul Centrului Cultural Spiritual Văratic le doresc să devină mai buni, mai drepţi, iubitori de valori culturale şi, poate, puţin mai fericiţi", a spus ctitorul Centrului Cultural Spiritual.
Maica stareţă stavrofora Iosefina Giosanu, susţinătoare a acestui proiect inedit, a explicat celor prezenţi însemnătatea unuia dintre spaţiile reprezentative din cadrul Centrului, respectiv cel care poartă numele Saftei Brâncoveanu, schimonahia Elisabeta de la Văratic, urmaşă a Sfântului Voievod Constantin Vodă Brâncoveanu. „Cred că una dintre cele mai mari virtuţi ale Saftei Brâncoveanu au fost operele ei de caritate, deoarece şi-a împărţit averile şi odoarele celor săraci, înfiinţând spitale şi mănăstiri. Anul acesta se împlinesc 160 de la trecerea ei la cele veşnice şi am dorit să marcăm acest eveniment prin acest salon, ca semn de preţuire şi veşnică amintire. De altfel, aici se regăseşte şi o parte dintre obiectele sale personale", a menţionat maica stareţă a Mănăstirii Văratic.
Mulţumiri faţă de obştea acestui aşezământ monahal şi faţă de maica stareţă Iosefina Giosanu a adresat şi poeta Emilia Ţuţuianu, care, prin zidirea Centrului Cultural Spiritual Văratic, a întrezărit „un loc de convergenţă a iubirii pentru oameni, pentru arte şi pentru credinţă".
Totodată, au fost adresate mesaje de apreciere şi mulţumire şi din partea reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, pentru cei care au contribuit la ridicarea acestui spaţiu de spiritualitate şi cultură de la Văratic.
Evenimentul a fost întregit cu oferirea dlui Dianu Sfrijan a celei mai înalte distincţii a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, „Crucea Moldavă", „ca expresie a preţuirii deosebite şi ca binecuvântare sfântă", din partea IPS Mitropolit Teofan, iar doamnei Emiliei Ţuţuianu, distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei". De asemenea, cu acelaşi prilej, ctitorul Centrului Cultural Spiritual Văratic a primit şi titlul de cetăţean de onoare al comunei Agapia.