„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Încheierea proiectului de restaurare, modernizare şi conservare de la Mănăstirea Putna
Ieri, 24 noiembrie 2015, la Mănăstirea Putna a avut loc conferinţa de presă care a marcat încheierea lucrărilor de restaurare, modernizare şi conservare desfăşurate aici în perioada aprilie 2014 - noiembrie 2015.
Proiectul „Restaurare, modernizare şi conservare a patromoniului cultural naţional şi a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna“, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5, domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurilor conexe“, a juns la final. Valoarea totală a proiectului a fost de 14.672.685,96 lei, dintre care valoare totală eligibilă 11.674.757 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă 11.441.261,85 lei, iar 233.495,14 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului. Autoritatea de Management pentru POR 2007-2013 este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul intermediar responsabil cu implementarea programului în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Conferinţa de presă a fost susţinută de către arhim. Melchisedec Velnic, stareţul mănăstirii. Acesta a prezentat datele generale ale proiectului şi a vorbit despre obiectivele principale care au fost atinse, precum: înlocuirea învelitorilor la ansamblul incintei, înlocuirea aleilor pietonale, iluminatul arhitectural în incintă, înlocuirea instalaţiilor electrice etc. Părintele stareţ a vorbit şi despre motivaţiile care au făcut necesar acest proiect. De exemplu, a fost înlocuită tabla zincată de pe mai multe dintre clădirile ansamblului mănăstiresc, întrucât aceasta trecuse de termenul de garanţie şi ameninţa degradarea clădirilor respective. O lucrare importantă a fost refacerea drenului din jurul bisericii voievodale, important pentru evacuarea apei pluviale, necesar în rezolvarea problemei umidităţii care poate afecta biserica.
Lucrările efectuate sunt importante şi pentru statul român, întrucât mănăstirea este declarată monument istoric aflat în patrimoniul naţional, clasificat în clasa A, şi este vizitată de foarte mulţi români, dar şi de turişti străini. De altfel, unul dintre obiectivele proiectului a fost creşterea numărului de vizitatori.
În cadrul conferinţei de presă, arhimandritul Melchisedec a mulţumit firmei de consultanţă Regional Consulting din Suceava, care a acordat nu doar o susţinere de specialitate, ci şi o susţinere morală proiectului. De asemenea, a mulţumit constructorilor pentru colaborarea exemplară cu mănăstirea: aceştia au lucrat cu multă dragoste şi cu o deosebită înţelegere, respectând desfăşurarea firească a vieţii monahale şi a vizitării mănăstirii. Din punct de vedere duhovnicesc, a spus părintele stareţ, proiectul a fost un dar al ctitorului, Sfântul Ştefan cel Mare, care a pregătit mănăstirea pentru aniversarea din 2016, când se vor împlini 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii de către marele voievod, în 10 iulie 1466.
Din partea firmei General Construct, domnul inginer Doru Gheaţă a vorbit şi el despre buna înţelegere cu mănăstirea, la nivel instituţional, dar şi despre efectul pozitiv asupra angajaţilor care au lucrat în proiect.
La conferinţa de presă au participat, pe lângă reprezentanţii mănăstirii şi ai firmelor de construcţii General Construct SRL şi Loial Impex SRL, şi primarii localităţilor Putna şi Vicovu de Sus, directorul Şcolii Generale din Putna, maicile stareţe ale mănăstirilor Suceviţa şi Dragomirna. Proiectul implementat contribuie semnificativ la protejarea patrimoniului cultural naţional pe care îl reprezintă ansamblul Mănăstirii Putna şi îmbunătăţeşte condiţiile de desfăşurare a turismului în Bucovina, stimulând astfel creşterea economică a zonei.