Întâia martoră a Învierii Mântuitorului

Mitul Mariei Magdalena ca desfrânată pocăită se află numai în tradiţia bisericească apuseană. În Biserica răsăriteană ortodoxă, ea continuă să fie cinstită ca ceea ce era în realitate: întocmai cu apostolii, apostol al apostolilor, sfântă, martora Învierii.

În afară de Biserica Ortodoxă, numele de Maria Magdalena, în lumea artistică, filosofică, dar până de curând şi în lumea teologică şi ecleziastică apuseană, s-a identificat, într-un fel sau altul, cu termenul mai larg al erotismului. Diferiţi artişti sau alcătuitori de mituri, scenarişti, romancieri, precum Dan Brown, Eilliam Phipps, Chris Gollon, Martin Scorsese şi mulţi alţii au căutat să inventeze o adevărată mitologie erotică având-o ca protagonistă pe Maria Magdalena. Mulţi încă şi în zilele noastre o consideră o femeie desfrânată care desigur s-a pocăit după întâlnirea ei providenţială cu Hristos. Şi totuşi nicăieri în izvoarele istorice vrednice de crezare, în special în cele mai vechi, adică cele din Noul Testament, nu apare nimic din toate acestea. Dimpotrivă, în trei din patru Evanghelii canonice, Maria Magdalena este menţionată cu numele ei numai la istorisirile Patimilor şi la Învierea lui Iisus Hristos. În Evangheliile după Marcu, după Matei şi după Ioan este amintită ca martoră a Răstignirii, cf. Mc. 15, 40: „Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena...“. În Evanghelia după Ioan este menţionată ultima „Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena“ (In. 19, 25) şi la îngroparea Lui: „Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus“ (Mc. 15, 47; Mt. 27, 61). Dar în primul rând Maria Magdalena este una dintre primele martore ale Învierii lui Hristos, ale mormântului gol, în Evanghelia după Ioan este chiar prima (Mc. 16, 1-8; Mt. 28, 9; Lc. 24, 1-12; In. 20, 14-18).

Numai în Evanghelia după Luca este menţionată şi în mărturiile despre activitatea publică a lui Iisus, adică mai înainte de istorisirea Patimilor şi a Învierii. La începutul capitolului al 8-lea se descrie că Iisus „umbla prin cetăţi şi prin sate... binevestind Împărăţia lui Dumnezeu şi cei doisprezece erau cu El; şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni... care le slujeau din avutul lor“ (Lc. 8, 1-3).

O femeie înstărită, ce ajuta lucrarea revoluţionară a lui Iisus

Supranumele Magdalena, care însoţeşte totdeauna numele ei, cel puţin în Evanghelii, indică faptul că nu era căsătorită, fiindcă în acest caz numele ei ar fi fost însoţit de numele soţului ei. Numele de Magdalena arată anume că Maria provenea din oraşul comercial Migdal (Taricheae) pe coasta apuseană a Mării Galileei, marea Tiberiadei. Trebuie să fi fost o femeie înstărită, de vreme ce este vrednică de crezare informaţia lui Luca, prin care aflăm că ajuta cu nobil sprijin material lucrarea lui Iisus şi a celor doisprezece apostoli, revoluţionară pentru vremea aceea şi pentru toate vremurile.

Din acelaşi izvor aflăm că a avut experienţa personală a puterii tămăduitoare a lui Iisus, probabil un fel de exorcism. Totuşi pe baza unei abordări istorico-critice serioase a mărturiilor lui Luca, ştiinţa contemporană are rezerve, de vreme ce apare limpede că această Evanghelie anume are o tendinţă de a minimaliza rolul Magdalenei, în antiteză izbitoare cu celelalte trei Evanghelii canonice. Să notăm că Sfântul Evanghelist Luca este singurul dintre evanghelişti care se referă la faptul că Hristos S-a arătat lui Petru (Lc. 24, 34, vezi de asemeni şi I Cor. 15, 5). Potrivit lui Ann Graham Brock (Mary Magdalene, the First Apostle: The Struggle for Authority, Cambridge, MA: Harvard University Press, 2003, p. 19-40), nu se face nici o menţiune în Evanghelia lui Luca despre arătarea lui Iisus Mariei Magdalena. Prin urmare, referinţa lui la cei şapte demoni poate să provină din această prejudecată, dacă nu cumva are semnificaţie simbolică. Dacă aceasta este imaginea pe care ne-o prezintă izvoarele primare ale tradiţiei creştine, atunci pe bună dreptate ne putem întreba: cum Maria Magdalena s-a schimbat de-a lungul timpului în femeia desfrânată care se pocăieşte şi mai târziu, cum s-a ajuns să se dea frâu liber atâtor fantasmagorii?

Mitul Mariei Magdalena ca desfrânată pocăită se află numai în tradiţia bisericească apuseană

Cercetarea critică actuală tinde să tragă concluzia că aşa ceva s-a întâmplat ca o încercare conştientă din partea ermineuţilor ulteriori ai istoriei mesajului creştin de a purcede treptat la o diminuare şi subapreciere a rolului Magdalenei, cel puţin aşa cum îl prezintă izvoarele mai vechi ale tradiţiei evanghelice. Cum s-a întâmplat aşa ceva are de-a face iniţial cu identificarea treptată şi desigur fără nici o dovadă a Mariei din Magdala cu alte femei la care se referă Evanghelia. Şi mai întâi cu femeia anonimă din Betania, care a uns cu mir capul lui Iisus o faptă pur simbolică a recunoaşterii lui Iisus ca Messia, cu puţin înainte de trădarea şi răstignirea Lui (Mc. 14, 3-9 şi Mt. 26, 6-13). Să notăm că această faptă se tâlcuieşte ca o mărturisire faptică a mesianităţii lui Iisus, adică o faptă asemănătoare cu mărturisirea lui Petru în Cezareea lui Filip: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu“ (Mc. 8, 28).

A doua identificare greşită a Magdalenei este cu femeia adulteră anonimă (In. 7, 53- 8, 11), pe care a salvat-o Iisus de la uciderea cu pietre, prin acel cunoscut: „Cel ce este fără de păcat să arunce primul cu piatra“ (In. 8, 7). Această identificare o face şi cunoscutul actor şi regizor Mel Gibson, în cunoscutul său film Patimile lui Hristos. Acest procedeu treptat al limitării rolului apostolic al Mariei Magdalena, cu lecturile greşite şi identificările eronate ale textelor s-au întregit cu validarea lui în secolul al 6-lea după Hristos de către Papa Grigorie cel Mare (540-604, după Hristos), care într-o omilie a lui o prezintă pe Magdalena ca model de pocăinţă. Papa Grigorie a identificat pozitiv ungerea cu mir a femeii anonime, dar şi a adulterei anonime cu persoana Mariei Magdalena. În paralel cei şapte demoni au fost identificaţi cu cele şapte păcate de moarte. Scria semnificativ Papa Grigorie cum, când Magdalena a căzut la picioarele lui Iisus, „mulţimea păcatelor ei s-a întors în virtuţi, pentru a sluji lui Dumnezeu în deplină pocăinţă“. Astfel s-a întemeiat mitul Mariei Magdalena ca fiind desfrânata cu inimă de aur.

Ceea ce este straniu este că mitul acesta al Mariei Magdalena ca desfrânată pocăită se află numai în tradiţia bisericească apuseană. În Biserica răsăriteană ortodoxă, ea continuă să fie cinstită ca ceea ce era în realitate: întocmai cu apostolii, apostol al apostolilor, sfântă, martora Învierii.