„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întâlnire cu preoţii la Paşcani
Marţi, 22 martie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la sediul Protopopiatului Paşcani a avut loc şedinţa administrativă lunară a preoţilor din această protoierie. Întrucât anul acesta este dedicat educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, una din şedinţele lunare a fost rezervată pentru o întâlnire cu părintele protos. Nicodim Petre, coordonatorul Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Cu această ocazie, s-a prezentat viziunea privind lucrul cu tinerii la nivel de arhiepiscopie: formarea unei generaţii de tineri, mădulare vii în Trupul lui Hristos. Părintele Nicodim a accentuat încă dintru început faptul că întâlnirea nu va fi o expunere de informaţii teoretice, ci o împreună-meditaţie la ceea ce înseamnă pastoraţia tinerilor în zilele noastre.
„Astăzi ne întâlnim cu un tineret fragil şi orgolios, totodată, care are însă foarte multă nevoie de atenţie şi de dragoste. Dacă preotul creează contextul pentru a sta în preajma tinerilor, poate unii dintre ei vor simţi nevoia să se spovedească, poate alţii vor simţi nevoia să adreseze o întrebare, poate cei care nu au curajul de a întreba se vor bucura şi ei de răspunsurile la aceste întrebări adresate de alţii. Un tânăr care se spovedeşte, care primeşte răspunsuri la întrebările care-l frământă nu mai este acelaşi cu cel ce trăia în neştiinţă. Prezenţa preotului între tineri reprezintă prezenţa unei culturi a vieţii în mijlocul unei culturi preponderent seculare, care-l învăluie pe tânăr de dimineaţă până seara. A-i neglija pe tineri în numele libertăţii, spunând că le respectăm libertatea, înseamnă a-i abandona morţii“, a subliniat protos. Nicodim Petre.
„Membrele corpului, care se izolează de organism, mor. Tot ceea ce se rupe de Trupul Bisericii moare“
„Este o binecuvântare să ştii că undeva există cineva care te aşteaptă oricând şi că îţi poate oferi un cuvânt de încurajare, o speranţă, că îţi poate întinde o mână de ajutor în clipele dificile prin care, inevitabil, trece orice tânăr. Pentru a fi posibile toate acestea, este nevoie ca acel preot să existe în viaţa lui, să se facă cunoscut tânărului. Întâlnirea cu persoana preotului poate fi salvarea lui. Lucrurile acestea preotul le înţelege mai bine peste 10-15-20 de ani, când tânărul de altădată, acum om matur, mărturiseşte că întâlnirea aceea i-a schimbat viaţa. Dar preotul nu poate să aştepte aceste confirmări, ci să lucreze de acum, cu toată credinţa, cu toată convingerea“, a spus invitatul în continuare.
S-a accentuat apoi faptul că „preotul are chemarea de a ieşi la întâlnirea cu celălalt, mai cu seamă la periferia comunităţii lui. Când spun periferie mă gândesc la cei ce sunt marginalizaţi de confraţii lor, dintr-un motiv sau altul, săraci, sau îndepărtaţi de Dumnezeu, de Biserică. Aceştia sunt prada cea mai accesibilă atacurilor ce vin din lumea întunericului; acestora este nevoie ca păstorul să le acorde cea mai multă atenţie. Membrele corpului, care se izolează de organism, mor. Tot ceea ce se rupe de Trupul Bisericii moare. Păstorul cel bun nu este indiferent nici la oile cele mai sterpe, mai betege, care rămân de turmă. Le iubeşte pe toate. Şi apoi, Stăpânul va cere socoteală pentru toate oile Sale. Mântuitorul Îi spune lui Petru: «Mă iubeşti tu pe mine?... Paşte oile mele». Reiese de aici că sufletele încredinţate nouă nu sunt ale noastre, ci ale Stăpânului, ale lui Dumnezeu“.
În concluzie, părintele protosinghel a subliniat că, deşi pentru a lucra cu tinerii este nevoie de timp, de spaţiu şi de bani, nu acestea sunt în primul rând cele necesare pentru o reuşită în lucrul pastoral cu tinerii, ci cheia stă în a vrea să faci ceva pentru tineri. La finalul întâlnirii, pr. protopop Pavel Postolachi a adus aminte de întâlnirea a 400 de tineri care va avea loc la Paşcani în luna septembrie, totodată, lansând preoţilor prezenţi invitaţia de a participa cu tineri din parohie. (Mihail Siminciuc - ATOR Iaşi)