„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Întâlnire dedicată Referendumului din luna octombrie, la Bacău
La sediul Fundaţiei „Episcop Melchisedec” - filiala Bacău, a avut loc joi, 20 septembrie 2018, o nouă întâlnire a ONG-urilor din Eparhia Romanului şi Bacăului. Întâlnirea a fost una de maximă importanţă, întrucât a avut ca scop principal coalizarea tuturor acestor asociaţii şi fundaţii în susţinerea Referendumului din luna octombrie. A fost elaborată şi asumată astfel o strategie eparhială de promovare şi conştientizare a importanţei majore a acestui referendum pentru societatea noastră şi pentru familia creştină în mod special. S-a hotărât organizarea unor evenimente publice şi conferinţe la care vor participa oamenii din comunităţile locale ce vor afla de la diverse personalităţi sau duhovnici cunoscuţi de ce este important să participe la acest referendum. De asemenea, toate aceste ONG-uri îşi vor mobiliza voluntarii şi partenerii pentru a lămuri pe cei interesaţi de aspectele ce ţin de referendum. Toate ONG-urile participante la întâlnire şi-au asumat astfel o serie de acţiuni pentru susţinerea referendumului.