„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre cărturari și farisei, zicând: Învățătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Iar El răspunzând le-a zis: Acest neam viclean și desfrânat cere semn, dar semn
Întâlnirile cercurilor pedagogice ale profesorilor de religie din judeţul Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 4 decembrie 2017, s-au desfăşurat întâlnirile de lucru ale profesorilor de religie din şcolile judeţului Bacău. Activităţile au debutat cu lecţii interactive, organizate pe ateliere de lucru. Au urmat susţinerile de referate şi dezbaterile cu tema „Abordări inter şi transdisciplinare în predarea religiei“. S-au adus la cunoştinţa profesorilor noutăţile pe care disciplina religie le întâmpină în acest moment şi au fost prezentate activităţile extracurriculare care pot fi organizate în parteneriat cu parohiile din judeţul Bacău. „Întâlnirile au reprezentat ocazii de împreună-cunoaştere a cadrelor didactice, momente de împărtăşire a experienţelor didactice şi timpuri de mărturisire a dragostei dumnezeieşti“, a remarcat pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.



.jpg)