„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întrunire a profesorilor de religie ortodoxă din zona Paşcani
Şcoala Profesională Tătăruşi a fost gazdă pentru Cercul pedagogic al profesorilor de religie ortodoxă nr. 7, zona Paşcani. Evenimentul s-a desfăşurat joi, 1 noiembrie 2018, şi a avut ca temă principală „Noua programă pentru clasa a VI-a, oportunităţi şi perspective metodico-pedagogice”. La evenimente au participat şi preoţii parohi din comuna Tătăruşi.
Programul activităţilor a constat în vizitarea muzeului satului Tătăruşi, după care a avut loc susţinerea unei lecţii demonstrative cu tema: „Rolul Bisericii în realizarea unităţii de credinţă şi de neam”, îndrumător fiind prof. Marinela Ursache. A urmat susţinerea unui program artistic de cântece religioase şi patriotice, programul fiind completat de analiza comparativă a manualelor de religie ortodoxă, clasa a VI-a de către prof. Nicolae Pintilie.
Întâlnirea profesorilor de religie din cadrul Cercului pedagogic din zona Paşcani a constituit, atât prin tematica dezbătută, cât şi prin modul de organizare şi desfăşurare, o formă de perfecţionare a cadrelor didactice participante. Cei care au conceput activitatea, prof. Marinela Ursache şi prof. Nicolae Pintilie, de la şcoala organizatoare, au renunţat la tradiţionalele lecţii deschise ce se susţineau şi încă se mai susţin cu ocazia acestor activităţi, urmate de analiza acestor lecţii, şi au structurat întreaga activitate în cinci secvenţe convergente către tema propusă.
Participanţii, profesori, elevi şi invitaţi, au vizitat Muzeul satului, aflat în curtea şcolii profesionale din Tătăruşi, unde profesorul pensionar Dumitru Gafiţa a făcut o scurtă prezentare a acestuia, axându-se pe tema Rolul Bisericii în unitatea de credinţă şi neam. A două secvenţă s-a desfăşurat la Centrul de documentare şi informare al şcolii, de data aceasta elevii fiind în centrul activităţilor.
După ce prof. Marinela Ursache a făcut o prezentare a evenimentelor care au determinat Marea Unire de la 1918, elevii din clasa a VIII-a, împărţiţi în grupe de lucru, s-au întrecut în cadrul unui miniconcurs cu aceeaşi temă, ca apoi să împodobească un „Arbore al Marii Uniri”, cu propriile gânduri şi sentimente, legate de acest eveniment. Alţi elevi, într-o a treia secvenţă, îmbrăcaţi în costume naţionale autohtone şi coordonaţi de data aceasta de profesoara lor de muzică, Laura Muraru, au prezentat câteva cântece religioase şi patriotice.
În următoarea secvenţă, prof. Nicolae Pintilie a analizat, cu ajutorul unei prezentări Power-Point, conţinutul noilor manuale de religie pentru clasa a VI-a, reliefând faptul că ambele manuale constituie un suport real în realizarea competenţelor prevăzute de programa şcolară, ca în final participanţii să-şi exprime părerile despre întreaga activitate.
Prof. Ursache Marinela a susţinut o lecţie interdisciplinară, cuprinzând activităţi cu spectru cultural artistic, prilejuite de momentul aniversar centenar, material Power-Point cu informaţii referitoare la rolul Bisericii în realizarea Marii Uniri, sarcini de lucru cu aspect interdisciplinar: religie, istorie, geografie, muzică, literatură, educaţie socială, toate acestea având rolul de a introduce elevii în istorie, în evenimentele legate de Unire.
La sfârşitul activităţii, prof. Pintilie Nicolae a prezentat o analiză comparativă a celor două manuale de religie pentru clasa a VI-a, scoţând în evidenţă atât aspectele comune, referitoare la respectarea conţinuturilor prevăzute de către Programa şcolară în vigoare, cât şi elementele specifice care îi provoacă pe elevi să gândească, să se joace, să reţină ceea ce este important pentru viaţă.
„Tema abordată în cadrul Cercului de religie a fost primită cu interes de către participanţi care s-au implicat profesional şi emoţional, demonstrând importanţa colaborării dintre Şcoala-Familie-Biserică -comunitatea locală”, a spus prof. ing. Ion Ghiban, directorul Şcolii Profesionale Tătăruşi.
Părintele Gheorghiţă Dănilă a accentuat importanţa colaborării dintre Biserică şi Şcoală, pentru susţinerea unei educaţii integrale şi benefice pentru viaţă. Şcoala şi Biserica reprezintă factorii care formează personalitatea umană, stabilind o anumită continuitate în formarea moral-religioasă a copilului şi a credinciosului de mâine.
„Aduc aprecieri doamnei profesor pentru lecţia susţinută în cadrul Cercului pedagogic al profesorilor de religie, care a dovedit calităţi deosebite din punct de vedere pedagogic, dragoste pentru copii, folosirea unor mijloace variate pentru vârsta lor, ceea ce a făcut ca lecţia să fie o adevărată desfătare sufletească şi intelectuală, creând pentru toţi cei prezenţi o stare de confort psihic şi duhovnicesc, atât de necesar pentru vremurile pe care le parcurgem”, a spus prof. de istorie Dumitru Gafiţa.
De asemenea, aceasta formă de evaluare monitorizează şi verifică nivelul de formare a deprinderilor la elevi şi consolidează parteneriatul Şcoală-Familie-Biserică.
Cercul pedagogic a fost, aşadar, un bun prilej de exersare şi optimizare a unor deprinderi pedagogice necesare în activitatea de predare - învăţare - evaluare la disciplina religie.
(Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie, Colegiul Naţional „M. Sadoveanu” din Paşcani, prof. Maria Osoianu - Liceul Economic „N. Iorga” din Paşcani)