„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Întrunirea Cercului pastoral-misionar „Episcop Ilarion Mircea“
În Parohia Cârlig, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, s-a desfăşurat vineri, 7 august 2015, întrunirea Cercului pastoral-misionar numărul 7 „Episcop Ilarion Mircea“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. De dimineaţă, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către soborul slujitorilor, urmată de slujba Te Deumului pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra enoriaşilor parohiei. Cu acest prilej, părintele Gheorghiţă Oatu de la Parohia Văleni a prezentat referatul cu tema „Parohia, mediul de cunoaştere şi transmitere a credinţei: predicarea, catehizarea (evanghelizarea) şi educaţia religioasă în viaţa parohiei ortodoxe române“. Expunerea a surprins în relatarea sa aspecte ale activităţii pastoral-misionare pe care preotul trebuie să le implementeze în parohie, adaptate la timpurile noastre. De asemenea, s-a vorbit despre influenţa mass-media în educarea oamenilor şi cum trebuie privită relaţia Bisericii cu aceasta. La final, a fost săvârşit Parastasul pentru preoţii care au slujit în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Cârlig. (C.C.)