„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Întruniri preoţeşti în protopopiatele Moineşti şi Sascut
Preoţii din Protopopiatul Moineşti au participat joi, 10 martie 2016, la şedinţa lunară administrativă, organizată la sediul protoieriei cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Referatul cu tema „Provocările la care sunt supuşi tinerii din partea unei societăţi globalizate“ a fost prezentat de preotul Ovidiu Hereş de la Parohia Valea Şoşii, după cum a menţionat preotul Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. Delegaţii Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim au fost preotul Alexandru Zamfir, consilier administrativ-bisericesc, şi pr. Ilarion Mâţă, inspector eparhial la Sectorul social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Tot joi, 10 martie 2016, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti s-a desfăşurat întrunirea preoţilor din Protopopiatul Sascut. Preotul Petru Burduja de la Parohia Bereşti a expus tema cu titlul „Criza de ideal şi de orientare spirituală a societăţii. Rolul Familiei, Bisericii şi Şcolii în orientarea tinerilor spre însuşirea valorilor perene?“. Delegatul Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului la întâlnire a fost preotul Eugen Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a prezentat o serie de programe sociale ale eparhiei.


