„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
IPS Ioachim a slujit la Biserica Precista din Bacău
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oficiat ieri, 11 august 2019, Sfânta Liturghie la Biserica Precista din Bacău. Credincioşii au avut bucuria să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa”, adusă de la Mănăstirea Neamţ.
La Biserica Precista din Bacău s-a oficiat ieri, 11 august 2019, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, credincioşii din oraşul Bacău şi-au îndreptat paşii către sfântul locaş pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Mănăstirea Neamţ şi pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a înălţat rugăciuni pentru ca Dumnezeu să se milostivească asupra neamului românesc, să aducă pacea şi buna înţelegere asupra tuturor românilor. În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre pericopa evanghelică, arătând că toţi oamenii Îl caută pe Dumnezeu, râvnind la împărăţia Sa oriunde s-ar afla pe pământ. „Dumnezeu, care este Creatorul cerului şi al pământului, ştie să înmulţească hrana noastră cea de toate zilele, adică cea materială, dar şi cea spirituală. În pilda aceasta regăsim acea frescă a comuniunii universale.
Acolo era imaginea universalităţii Cuvântului. În cultul ortodox, orice gest, orice vorbă, orice mişcare liturgică are un sens, are o importanţă liturgică şi mistagogică. Dacă ai credinţă în pustiu, şi pustiul poate fi imaginea prezenţei sau absenţei lui Dumnezeu. Dacă ai credinţă adevărată la orizont, apare pacea lui Dumnezeu, din cer coboară mâna lui Dumnezeu şi după aceea se profilează în faţa noastră Ţară Făgăduinţei lui Dumnezeu. Să rămânem în comunitate prin comuniune şi în dialog duhovnicesc pentru a ne uni prin Cuminecare”, a spus IPS Ioachim. La final, părintele paroh Mihail Tomozei a mulţumit Părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru prezenţă şi a oferit în dar Înaltpreasfinţiei Sale o icoană pictată.
Icoana Maicii Domnului „Trihirussa” a ajuns la Bacău
Credincioşii din oraşul Bacău au prilejul să se închine în aceste zile la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa” (cu trei mâini), adusă la Biserica Precista din Bacău de la Mănăstirea Neamţ. Pelerinajul se derulează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Odorul de mare preţ a ajuns la Bacău vineri, 9 august 2019, fiind adus de către o delegaţie de la Mănăstirea Neamţ. Icoana a fost întâmpinată, în ciuda ploii torenţiale, de un număr mare de pelerini care s-au rugat alături de preoţii slujitori Sfintei Fecioare pentru mijlocire înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, ajutor pe calea mântuirii şi ocrotire în viaţa pământească. La Biserica Precista sunt oficiate în fiecare zi slujbe la care credincioşii pot participa şi se pot închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.