„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
IPS Ioachim, în vizită de lucru la Parohia „Sfântul Nicolae” din Oneşti
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, însoţit de părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a efectuat luni, 8 octombrie 2018, o vizită de lucru la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Oneşti. Ierarhul a constatat stadiul aproape de final al lucrărilor de la capela închinată Tuturor Sfinţilor din incinta curţii locaşului de închinăciune. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, această capelă mortuară este construită, conform proiectului, după toate standardele în vigoare şi va deservi enoriaşii comunităţii ortodoxe din urbea oneşteană. Totodată, au fost date câteva sfaturi cu privire la momentul sfinţirii capelei ce va avea loc în data de 4 noiembrie 2018, aşa cum s-a hotărât cu prilejul acestei vizite pastoral-misionare.


