„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
IPS Mitropolit Teofan: „În istoria lumii, cei mai iubiţi oameni au fost cei smeriţi“
Cu prilejul împlinirii a 15 ani de la ridicarea Capelei Spitalului Militar Iaşi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în acest locaş de cult de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cadrul slujbei arhiereşti a avut loc o hirotonie, iar părintele paroh Emilian Sava a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. De asemenea, au fost acordate trei distincţii „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“, precum şi alte distincţii de vrednicie celor care au ajutat, de-a lungul timpului, la înfrumuseţarea şi ridicarea capelei. La final, în curtea aşezământului au fost rostite rugăciuni de binecuvântare a troiţei în care se va aşeza vechea cruce de pe capelă, precum şi a două icoane cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii locaşului.
Capela cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a Spitalului Militar Iaşi a primit în Duminica a IV-a după Rusalii vizita Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a sfinţit o troiţă şi două icoane de dimensiuni mari. Slujba a început cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare, din soborul slujitor făcând parte şi pr. Narcis Axinte, consilier în cadrul Sectorului Asistenţă socială din Arhiepiscopia Iaşilor, precum şi pr. Toma Gradinaciuc, protopopul Protoieriei Iaşi 1. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Nektarios“ din Iaşi.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a făcut referire la virtutea smereniei, care aduce în sufletul omului sălăşluirea lui Dumnezeu: „Împăratul David spune că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, iar profetul Isaia spune că Dumnezeu locuieşte împreună cu cei smeriţi la inimă şi care au cugetul înfrânt şi umilit. Când vorbim despre smerenie, despre umilinţă, despre inimă înfrântă, logica noastră umană ne îndeamnă să ne gândim în general la oameni slabi, doborâţi la pământ, oameni lipsiţi de putere, care au căzut la loviturile celorlalţi şi s-au resemnat. Curios este însă faptul că în Sfânta Scriptură găsim oameni puternici, oameni bogaţi, precum împăratul David sau cel mai bogat om al Orientului din acea vreme - Iov, dar care aveau inimă înfrântă, cuget smerit, iar umilinţa era definiţia vieţii lor. Un asemenea tip de om ne este descris în Evanghelia din această zi - sutaşul era un ofiţer superior din armata romană care avea sub comanda lui 100 de oşteni. Cu toate că avea atâta putere, sutaşul din Evanghelie iubea neamul evreiesc, zidindu-le şi o sinagogă, îşi iubea subalternii şi a dat dovadă de o mare smerenie, refuzând, din cauza conştientizării păcatelor proprii, ca Mântuitorul Hristos să-i treacă pragul casei. Care este răspunsul Domnului la smerenia sutaşului: «Adevărat vă spun vouă: nici în Israel n-am găsit atâta credinţă». În istoria lumii, cei mai iubiţi oameni au fost cei smeriţi. De ce? Pentru că în cel smerit se află Dumnezeu“.
În cadrul slujbei arhiereşti, tânărul diacon Alin Adrian Grecu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ din localitatea Başeu, comuna Hudeşti, Protopopiatul Darabani. De asemenea, părintele Emilian Sava, parohul Capelei Spitalului Militar Iaşi, a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Nu au lipsit nici distincţiile acordate mirenilor: domnul Victorel Lupu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Iaşi, col. dr. medic Corneliu Botez, precum şi col. (r) conf. dr. Viorel Armaşu au primit distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“, iar domnul Dronceanu Vasile şi domnul Gheorghe Moraru (posmortem) au primit distincţii de vrednicie.
La final, în curtea aşezământului au fost rostite rugăciuni de binecuvântare a troiţei în care se va aşeza vechea cruce de pe capelă, precum şi a două icoane cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii locaşului.