„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să
IPS Pimen a slujit la Burdujeni şi Cămârzani
IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie miercuri, 30 noiembrie 2016, în Parohia „Sfântul Andrei" - Burdujeni din Suceava, cu prilejul hramului acestui sfânt locaş. La finalul slujbei, ierarhul a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi. Duminică, 4 decembrie 2016, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a slujit la Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al aşezării monahale. IPS Părinte Pimen a oficiat cu acest prilej Parastasul pentru vrednicul de pomenire Episcop Gherasim Putneanul, la 12 ani de când a plecat la cele veşnice.



.jpg)