„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Jurământ de credinţă şi Curs festiv la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi
Absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi au depus sâmbătă, 7 iulie 2018, Jurământul de credinţă faţă de Biserica din care fac parte şi faţă de învăţătura pe care au primit-o în timpul anilor de studiu. Acest moment s-a desfăşurat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. La slujba arhierească au slujit părinţii profesori ai instituţiei teologice, precum şi ostenitori ai Centrului Eparhial. A urmat apoi Cursul festiv propriu-zis, care s-a desfăşurat la Centrul de Evenimente „Agora” din Iaşi.
Studenţii promoţiei 2014-2018, secţiile Pastorală, Didactică şi Artă Sacră, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, au participat sâmbătă, 7 iulie 2018, la Cursul festiv de încheiere a anilor de studiu, în cadrul căruia a avut loc Jurământul de credinţă. În mijlocul absolvenţilor teologi a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care au oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană, înconjuraţi de un sobor format din preoţii profesori ai facultăţii, răspunsurile liturgice fiind date de absolvenţi. Nu au lipsit din soborul slujitor arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti a avut loc solemnul moment al depunerii Jurământului, când tinerii teologi au rostit cu mâna pe Cruce şi pe Evanghelie faptul că vor păzi şi vor propovădui învăţătura Bisericii. Cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de PS Părinte Damaschin Dorneanul, care le-a vorbit absolvenţilor despre modalitatea prin care se pot apropia de Dumnezeu: având frică de Dumnezeu, credinţă şi dragoste. În cadrul slujbei a avut loc hirotonia întru preot a diaconului Nicolae Bălăceanu, pe seama Parohiei Mogoşeşti-Siret, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi.
Cuvânt de folos şi câteva recomandări pentru teologii absolvenţi au fost adresate şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Facultatea noastră de Teologie, prin părinţii profesori şi cei ce se ostenesc în această instituţie, este chemată să-i înveţe pe studenţi cum să se apropie de Domnul, cum să se atingă de poala hainei Lui ca femeia bolnavă din Evanghelie şi, prin aceasta, să devină sănătoşi.
Odată ce finalizează studiile, absolvenţii teologi sunt chemaţi ei înşişi să adâncească cele ce au primit în anii facultăţii, anume să cunoască cât mai mult cum să se apropie de Domnul şi, dincolo de asta, să-i înveţe şi pe alţii cum să găsească comoara cea de nepreţuit - Împărăţia Cerurilor”.
„Un moment de bucurie şi un moment al împlinirii, dar mai ales un moment de recunoştinţă”
În cea de-a doua parte a zilei, absolvenţii s-au deplasat la Centrul de Evenimente „Agora” din Iaşi, unde a avut loc Cursul festiv şi unde s-au bucurat de prezenţa familiilor şi a apropiaţilor. Părintele profesor Ion Vicovan, decanul facultăţii, a rostit discursul de deschidere al Cursului festiv: „Cu certitudine, Dumnezeu are un plan cu fiecare. Este extrem de important să ne cercetăm pe noi înşine, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, şi să vedem cât putem noi descoperi şi înţelege care este planul lui Dumnezeu cu noi. Şi cred că aici am putea face trimitere la cuvântul inspirat al psalmistului David, care zice în Psalmul 89: «Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune». Iar în altă parte, acelaşi psalmist spune: «Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa?». Şi tot el răspunde, la fel de inspirat: «Prin păzirea poruncilor». Cred că, indiferent de statutul sau de locul pe care îl vom avea, pe care îl vom dobândi, este foarte important să fim şi să devenim oameni ai lui Dumnezeu”.
Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul preoţi profesori ai Facultăţii de Teologie, reprezentanţi ai Universităţii Cuza, au fost premiaţi şefii de promoţie şi s-au acordat diplome tuturor absolvenţilor.
În discursul rostit cu ocazia Cursului festiv, şeful de promoţie al Secţiei Pastorală, absolventul Ionuţ Isopescu, a mulţumit părinţilor profesori şi echipei de administraţie a facultăţii, având şi un scurt îndemn către foştii, de acum, colegi de facultate: „Nu este nici pe departe un capăt de drum, ci numai o intersecţie unde fiecare dintre noi vom lua, poate, căi diferite. Ne va uni însă în continuare, aşa cum ne-a unit şi în cei patru ani de facultate, dragostea pentru Hristos şi pentru Biserica Sa. De aceea, pentru fiecare dintre noi sărbătoarea de astăzi este un moment de bucurie şi un moment al împlinirii, dar mai ales un moment de recunoştinţă. Gândul nostru de recunoştinţă se îndreaptă mai întâi, în mod firesc, către Dumnezeu, Care a împlinit cele cu lipsă ale noastre şi ne-a înzestrat cu duhul credinţei şi al înţelepciunii, dar şi cu binecuvântarea de a-L cunoaşte tocmai din lucrările şi harurile pe care le-a revărsat asupra noastră. La finalul cuvântului meu, vă pun la suflet, dragi colegi, sfatul unui părinte către fiii săi duhovniceşti, cărora le spunea că datori sunt ei să propovăduiască Evanghelia în fiecare zi oamenilor, iar uneori, şi doar dacă este nevoie, să folosească şi cuvinte pentru asta! Aşa să ne ajute şi nouă Dumnezeu!”.
În încheierea Cursului festiv, IPS Teofan a rostit un cuvânt de mulţumire profesorilor, iar absolvenţilor le-a adresat îndemnul de a conştientiza importanţa misiunii pe care aceştia o vor avea după terminarea studiilor.